O femeie și-a dat demisia de la locul de muncă pentru a deveni vrăjitoare. Câți bani câștigă acum

Stan Filon 02.05.2023, 08:10
O femeie și-a dat demisia de la locul de muncă pentru a deveni vrăjitoare. Câți bani câștigă acum

O femeie și-a dat demisia de la locul ei de muncă, pentru a se face vrăjitoare cu normă întreagă. Chiar dacă meseria nu există în nomenclatorul de meserii, iată că aceasta face mai mulți bani decât a visat vreodată, însă și farmecele sale sunt puternice.

O femeie și-a dat demisia de la locul de muncă pentru a deveni vrăjitoare

O cheamă Jessica Caldwell, Este din Țara Galilor, are 29 de ani, iar până acum trei ani lucra într-un salon de înfrumusețare. Meseria îi aducea satisfacții, atunci când vedea bucuria pe fața femeilor pe care le machia. Le făcea să aibă mai multă încredere în ele, însă a descoperit că le poate ajuta și sufletește.

Totul a început după ce a intrat pe un grup de Facebook, unde se vorbea mult despre vrăjitorie, vrăji și metode de a interacționa cu lumea nevăzută prin care umblă energiile vrăjitoarelor, în general. A fost atrasă ca un magnet. Chiar dacă era sceptică, ceva o atrăgea și o făcea să citească din ce în ce mai mult.

O femeie si-a dat demisia de la locul de munca pentru a deveni vrajitoare
O femeie si-a dat demisia de la locul de munca pentru a deveni vrajitoare

„Am devenit obsedată”

„Grupul de pe Facebook era plin de postări în care oamenii își explicau călătoriile lor în vrăjitorie. M-a fascinat și m-am simțit cu adevărat atrasă să aflu mai multe. La început am fost extrem de sceptică, dar eram foarte curioasă și am devenit obsedată. Am simțit că era o atracție către toate acestea, mi s-a părut foarte natural'”, a adăugat ea, potrivit LADbible.

Într-un final, i-a plăcut atât de mult încât și-a dat imediat demisia de la salonul de înfrumusețare și s-a decis să se facă vrăjitoare. Lucrează doar online, doar pe rețelele sociale, iar succesul nu a întârziat să apară. A devenit cea mai populară vrăjitoare din oraș și are peste 5.000 de clienți.

„Intuiția este un instrument puternic”

„Întotdeauna am fost o vrăjitoare. Doar că nu am avut niciodată instrumentele necesare pentru a-mi folosi puterea până acum. Intuiția este un instrument puternic pe care nu mi-am dat seama că îl folosesc în viața de zi cu zi. Acum o folosesc în cadrul cazurilor mele cu persoane complet străine. Prietenii și familia mea au fost îngrijorați când am început să lucrez cu normă întreagă. Dar, odată ce am început să câștig bani buni, m-au susținut”, a spus Caldwell.

Dar de ce este căutată, în general, vrăjitoarea? Ei bine, femeia a recunoscut că în general cei care o caută suferă din dragoste, iar ea îi ajută cum poate cel mai bine.

„Oamenii vor să știe ce crede partenerul lor despre ei. Uneori trebuie să le spun adevărul brutal. Unii oameni vor doar o discuție plăcută, care poate fi la fel de utilă ca o lectură. Ofer, de asemenea, sfaturi gratuite despre munca de vrajă și spiritualitate. Le arăt oamenilor cum să creeze farmece de protecție. Le arăt chiar și cum să atragă oamenii”, a conchis vrăjitoarea din Țara Galilor

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...