O comună din Alba, înghițită de ape. Inundaţiile au făcut ravagii: „Nu ştiu unde îmi sunt maşinile, le-a dus viitura”

16 07. 2021, 22:13

„Nu știu unde-mi sunt mașinile, le-a dus viitura”. Oamenii sunt disperați. O comună din Alba a fost înghițită de ape. Zeci de persoane au fost evacuate din propriile case. Ciclonul care a făcut ravagii în Germania a ajuns în România.

O comună din Alba, înghițită de ape

În cinci ore au căzut peste 220 de litri de precipitații pe metru pătrat, iar pagubele sunt uriașe. Este doar prima demonstrație de forță a ciclonului ce a provocat inundații istorice în Germania, lăsând în urma sa peste o sută de morți.

O comună din Alba a fost înghițită de ape. Trei case au fost complet distruse, iar alte de gospodării au fost grav avariate. Zeci de persoane au fost evacuate din calea apelor. În Ocoliș, drumurile au fost măturate de viituri, gardurile au fost distruse, copacii, rupți din rădăcină.

„Nu știu unde sunt mașinile mele, deci le-a dus viitura, le-a dus apa pe Arieș în jos. Nici nu știu unde sunt mașinile. (…) Nu am mai văzut asemenea inundații, nici oamenii mai în vârstă nu prea știu.

Mi-a intrat apa în beci și în bucătărie, de un metru jumate e nămolul ”, au declarat localnicii, potrivit Digi 24.

Un prim bilanț al pagubelor provocate de inundații a fost făcut de primarul comunei Ocoliș.

„Efectul e dezastruos. Peste 9 km de drumuri comunale și județene rupte, drumuri forestiere praf, rupte undeva la 10-12 km, conducta de apă – undeva la 14 km ruptă, iluminat pe toată distanța asta, vreo 450 de oameni izolați, fără resurse”, a declarat Alin Jucan.

Potrivit specialiștilor, în localitatea Ocoliș au căzut 223 de l/mp într-un interval de numai 5 ore. Meteorologii au anunțat ploi torențiale în zonă și zilele următoare și este cod roșu de inundații în Alba.

Inundaţiile au făcut ravagii în județul Alba. Foto: ISU Alba

Ploile au făcut prăpăd în județul Alba. Zeci de case inundate, oameni rămași pe drumuri

Vineri, la ora 21:00, autoritățile prezentau bilanțul ploilor puternice din județul Alba. La serviciul de urgență 112 s-au primit mai multe apeluri prin care se anunțau case inundate și autoturisme surprinse plutind pe râuri.

„Până în acest moment nu avem informații despre victime omenești surprinse de viitură sau dispărute”,  transmis ISU Alba.

DN 74 Câmpeni – Cărpiniș este blocat de aluviuni, în orașul Abrud trei case și un subsol sunt inundate, iar o stradă este blocată de copaci căzuți. Opt case au fost inundate în orașul Câmpeni și o stradă a fost colmatată.

În satul Roșia Montană o casă a fost avariată, două au fost inundate, iar un drum este colmatat. În satul Gura Roșiei este o casă avariată de alunecare de teren și două curți inundate. 11 case din satul Cărpiniș sunt inundate și afectate de o alunecare de teren, mai mulți copaci au căzut, iar drumul este surpat.

Până la acest moment, au fost salvate patru persoane, în timp ce 62 de oameni din zonele afectate au fost evacuați. Până la acest moment, nu au fost raportate victime.

„62 de persoane evacuate. Din fericire până la acest moment, nu au fost raportate victime”, a mai transmis ISU Alba.