16:51
Arheologii au descoperit o comoară veche de 2000 de ani, într-un sat uitat de lume din Hunedoara. Descoperirea a fost una de proporții, fiind găsite cele mai vechi vestigii pe care arheologii le-au scos vreodată la suprafață în țara noastră.
Așadar cea mai prețioasă comoară dacică descoperită în împrejurimile Hunedoarei datează din vremea regelui Burebista. A fost scoasă la iveală într-un ținut mai puțin cercetat de arheologi. Arheologii au descoperit că mai multe sate hunedorene din Munții Poiana Ruscă au păstrat rămășițe ale unor așezări antice, dar spre deosebire de zona cetăților dacice din Munții Șureanu, cercetările arheologice desfășurate în munții Hunedoarei (Ținutul Pădurenilor) au fost reduse.
Așezări dacice au fost descoperite la Hunedoara – în vecinătatea Castelului Corvinilor, la Govâjdia – într-o zonă neprecizată și la Arănieș (comuna Cerbăl). Alte vestigii din epoca dacică au fost identificate pe valea Cernei – pe vetrele satelor din jurul lacului Cinciș, iar la Ghelari, Teliuc și Alun au fost observate rămășițe ale unor exploatări miniere antice.
Tot aici au mai fost descoperite cariere minere antice, necropole dacice ale minerilor, rămăşiţe ale unor cuptoare de reducţie a fierului şi ale unor galerii antice, dar şi o inscripţie faimoasă, care arăta importanţa aşezărilor miniere: „Natus Ibi Ubi Ferum Nascitum”, tradusă în „Născut acolo unde se naşte fierul”.
După cucerirea romană, în satele de pe culmile munților Poiana Ruscă, apropiate de noua capitală Ulpia Traiana Sarmizegetusa, au continuat să trăiască populații băștinașe ale Daciei, care se ocupau cu creșterea animalelor și cu exploatarea resurselor naturale: zăcămintele de fier și de marmură.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Cea mai prețioasă comoară dacică descoperită în Ținutul Pădurenilor a stat însă ascunsă aproape două milenii la marginea satului Cerbăl, pe Dealul Dosului. Tezaurul din locul numit „Dosul Pârlit” a fost scos la iveală de localnici în anul 1874, în timpul lucrărilor la drumul Govâjdia – Dobra, care traversa mai multe sate din Munții Poiana Ruscă.
Într-un vas de bronz, ascuns într-o oală de lut au fost depuse o fibulă de argint, două fibule cu scut rombic, un lanţ fragmentar de argint, două coliere, o spirală de braţ din argint cu capete stilizate în forma unui șarpe, alte trei brățări de aur și argint, şapte verigi spiralice, trei inele din bandă subțire și şase pandantivi (în formă de cui sau cal, dar și 491 monede romane, de asemenea din argint, emise între anii II – I î.Hr.
Pe baza datării monedelor, arheologii au stabilit că tezaurul au fost îngropate aici la mijlocul secolului I î. Hr., într-o epocă în care teritoriul ar fi fost stăpânit de regele dac Burebista (82 î.Hr. – 44 î.Hr.) .
„În adevăr însăşi comoara de monete romane şi podoabe de argint găsită la Cerbel şi datată înainte de moartea lui Iuliu Caesar şi deci pe vremea lui Burebista, fusese îngropată într-un vas de bronz a cărui toartă lipsea. Nu departe de Cerbel, la două ceasuri spre sud – vest de Huniedoara, s-a găsit numai toarta, foarte frumoasă, a unei oenochoe de bronz, în stilul bine cunoscut al vaselor campaniene”, afirma istoricul Vasile Pârvan, în volumul „Getica” (1926).
Din tezaurul prețios, o brățară din argint, cu capetele decorate în simbolul șarpelui, după modelul asemănător faimoaselor brățări dacice de aur descoperite în anii ´90 și 2000 la Sarmizegetusa Regia, le-a atras atenția arheologilor.
„Tipul de brăţări prin excelenţă caracteristic în Dacia din La Tène-ul IIl e acela cu capetele în formă de protome de şerpi. Se ştie că acest tip de brăţări e şi greco-etrusc şi că se găseşte şi în Thracia sudică, în regiunile eleno-thrace, ba chiar, ca influenţă sudică, până în Scoţia şi în Spania, mai toate în La Tène III. De altă parte, brăţările dacice cu capete de şerpi sunt de obicei plurispirale. În aceeaşi vreme brăţările cu protome animale sunt absolut comune în Sciția proprie, de la nordul Mării Negre. Se pare chiar că la Aiud s-a găsit şi o brăţară de argint ”scitică” având capetele terminate în protome de şerpi. În sfârşit noi avem din Dacia, în necropolele şi aşezările halstattului scithic cunoscutele inele spirale cu capete de şerpi”, arăta academicianul Vasile Pârvan.
