EXCLUSIV

O celebră prezentatoare de la PRO TV, decizie de ultim moment înainte de vacanță. „Așa am simțit”. EXCLUSIV

Andreea Archip 04.07.2022, 15:23

Lavinia Petrea este o mamă dedicată și nu ar avea liniște să stea departe de cei trei copii, nici măcar pentru câteva zile.  De ziua ei, partenerul de viață voia să o surprindă cu o escapadă în doi, destinația urmând să fie aleasă împreună. Ulterior, sărbătorita s-a răzgândit, așa că vacanța va fi în formulă extinsă, pentru a avea și copiii alături în ziua în care va aniversa 4 decenii.

Lavinia Petrea schimbă prefixul: “Pe 10 iulie, când voi împlini 40 de ani, o să fiu cu ai mei în Grecia”

“Discutasem despre asta și soțul meu și-ar fi dorit să mergem într-un loc mai atipic așa, doar noi doi. Începusem să ne facem planuri în sensul acesta, dar nu știu, am simțit că aș vrea ca tot cu copiii să fim și până la urmă am decis să mă sărbătoresc în vacanța noastră de vară împreună cu ei și abia aștept.

O să plecăm înainte de ziua mea și o să petrecem acolo. În Grecia o să mergem, în Lefkada, sper să fie în regulă, nouă ne place așa să mergem cu copiii, să îi punem și pe ei să urce, să coboare, să fie activi. Va fi o aniversare în familie, asta am simțit. Sigur va fi și o întâlnire cu prietenii, dar pe 10 iulie când voi împlini 40 de ani, o să fiu cu ai mei, în formula în care mă simt cel mai bine și fericită și simt că nu îmi trebuie altceva”, a declarat, în exclusivitate pentru Impact.ro, Lavinia Petrea.

Lavinia Petrea 5
Lavinia Petrea

Lavinia Petrea: “Am ajuns la o maturitate de care sunt mândră și mulțumită”

Știrista Pro TV susține că trăiește cea mai frumoasă perioadă de când s-a căsătorit și a devenit mamă. Viața alături de cei trei copii – Mathias, Klara și Karin – fiind frumoasă, dar plină de provocări totodată. În ultima perioadă, lucrurile s-au mai simplificat, întrucât au crescut și au reușit să își sincronizeze mai bine programele.

Singura schimbare va fi la toamnă, când Karin va rămâne la grădiniță, în timp ce Klara va merge la școală, fiindu-i alături fratele mai mare, care a terminat clasa întâi. De ziua ei, vedeta Pro TV nu își dorește vreun cadou special, ci să aibă în continuare armonia și echilibrul de care se bucură în prezent.

“Resimt mai mult faptul că o să schimb prefixul, dar sunt cei mai fericiți ani. Între 30 și 40 de ani, au fost cei mai fericiți ani din viața mea, cei mai împliniți și personal și profesional, pe toate planurile.

Am ajuns la o maturitate de care sunt mândră și mulțumită și nu-mi doresc decât ca și următorii ani să fie cel puțin la fel, să fim sănătoși, eu și ai mei, să ne bucurăm de ceea ce avem, nu-mi doresc nimic mai mult”, ne-a mărturisit Lavinia Petrea.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe