O asistentă medicală din Sibiu, extrem de revoltată din cauză că oamenii nu se vaccinează: “Am avut cazuri când mai aveau 5% din plămâni”

Elena Avramescu 01.11.2021, 12:22
O asistentă medicală din Sibiu, extrem de revoltată din cauză că oamenii nu se vaccinează: “Am avut cazuri când mai aveau 5% din plămâni”

Este vorba despre o asistentă medicală care îngrijeşte de doi ani de zile pacienţi cu COVID-19, însă s-a implicat activ  şi în campanii de vaccinare. Astfel că Mihaela Oprean, de la Spitalul General Căi Ferate (C.F.) din Sibiu, a mărturisit că este pur li simplu revoltată de faptul că i-a rugat pe mulţi sibieni să se vaccineze, însă aceștia nu au ascultat, iar la scurt timp după s-au infectat şi au fost pacienţi chiar în acest spital.

O asistentă medicală din Sibiu, revoltată din cauză că oamenii nu se vaccinează

Ce mă revoltă? Mă revoltă că am mers în campanii de vaccinare şi i-am rugat să se vaccineze şi nu s-au vaccinat şi acum sunt la noi bolnavi. (…) Vă rog, vaccinaţi-vă!, a spus Mihaela Oprean, potrivit Agerpres.

Au trecut doi ani de când Mihaela Oprean a îngrijit doar pacienţi cu COVID-19, însă cu toate acestea nu și-a pierdut optimismul și crede că populaţia se va imuniza în cele din urmă, pentru a evita formele grave ale bolii şi decesul.

În cursul zilei de duminică, la scurt timp după ce a ieşit din tura de la Spitalul General C.F. Sibiu, fiind singurul din judeţul Sibiu care internează de la începutul pandemiei doar bolnavi cu COVID-19, Mihaela Oprean a vaccinat cetăţeni veniţi la maratonul care a avut loc la sediul Filarmonicii.

În plus, colega Mihaelei Oprean, ce a fost prezentă duminică la Maratonul vaccinării de la Sibiu, Gabriela Stoian, asistentă de Radiologie, a declarat că este surprinsă că încă mai există oameni care nu cred că virusul există şi că boala COVID-19 poate să fie mortală.

O asistenta medicala din Sibiu, revoltata din cauza ca oamenii nu se vaccineaza
Vaccin covid

Orice caz te marchează. Decesul este chiar ultima fază, dar până la deces, te poate marca orice! (…) Ce mă revoltă? Faptul că ei nu cred că există virusul. Sunt mulţi care nu cred. Eu i-aş băga în zona roşie, unde sunt pacienţii cu COVID-19 şi poate atunci ar crede sau să vadă cum arată plămânii unor pacienţi infectaţi şi poate atunci ar crede că există virusul.

Am avut cazuri când mai aveau 5% din plămâni. Eu cred că oricine ar înţelege. Ce le-aş spune tuturor? Vaccinaţi-vă!, a spus și Gabriela Stoian, asistent medical Radiologie la Spitalul General C.F. Sibiu.

Ca o motivație pentru sibieni, chiar şi preşedintele Consiliului Judeţean din Sibiu, Daniela Cîmpean, s-a vaccinat în weekend la sediul Filarmonicii. Acest centru a funcţionat doar în weekend și s-au imunizat în total 554 de persoane, fiind prezente cadre medicale de la trei spitale din municipiul reşedinţă: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul de Pneumoftiziologie şi Spitalul General C.F.

Urmăriți Impact.ro și pe