O altă moarte suspectă în elita Rusiei. Șeful Lukoil ar fi căzut de la fereastra spitalului în care era internat

01 09. 2022, 12:01

Directorul Consiliul de Administrație al companiei Lukoil a murit la vârsta de 67 de ani. Moartea suspectă a acestuia a fost anunțată de mai multe surse de presă de la Moscova, care susțin că, potrivit primelor date, el s-ar fi sinucis. Lukoil a fost prima mare companie care s-a opus invaziei ruse în Ucraina.

Cum a murit șeful Lukoil

Ravil Maganov lucra la Lukoil din 1993, la scurt timp după înființarea companiei, și a supravegheat rafinarea, producția și explorarea petrolului, devenind președinte în 2020. El a fost un apropiat al unuia dintre fondatorii Lukoil, Vagit Alekperov, și a fost decorat în mai multe rânduri de Vladimir Putin pentru meritele sale în dezvoltarea industriei petroliere.

Ravil Maganov, președintele celui de-al doilea mare producător de petrol din Rusia, a murit, joi, după ce a căzut de la fereastra unui spital din Moscova. Și unele mass-media ruse au relatat despre moartea lui Maganov, în vârstă de 67 de ani, care era și vicepreședintele companiei, notează Reuters.

Ravil Maganov avea 67 de ani.

Președintele Consiliului de Administrație al Lukoil a murit ca urmare a căderii de la fereastra spitalului din Moscova. Ravil Maganov, în vârstă de 67 de ani, a fost tratat într-o secție de la etajul 6„, a transmis Ria Novosti pe canalele sale de social media.

Mai mulți oligarhi ruși au murit de la începerea războiului

Primele informații despre incident sugerează că acesta și-ar fi pierdut viața pe loc. Ravil Maganov a fost pacient al Spitalului Clinic din Moscova cu o serie de probleme cardiace. O ipoteză promovată de presa rusă este că Maganov ar fi ieșit să fumeze și a căzut din greșeală, deoarece pachetul său de țigări a fost găsit pe fereastra rezervei sale.

De la începutul războiului din Ucraina, o serie de oligarhi ruși au murit în circumstanțe suspecte, șapte dintre aceștia și-au pus capăt zilelor sau au murit în accidente subite. Este și cazul lui Yury Voronov, un director de top care a avut legătură cu gigantul Gazprom.

Yury Voronov, șeful unei companii de logistică care deținea contracte profitabile cu Gazprom, a fost găsit mort într-o piscină din casa sa, într-o suburbie de lux, lângă Sankt Petersburg.

Și managerului Gazprom, Andrei Krukovski, în vârstă de 37 de ani, a fost găsit mort după ce a căzut de pe o stâncă, în Krasnaia Poleana, una dintre cele mai cunoscute staţiuni montane din Rusia. Presa de la Moscova a spus că decesul a fost cauzat de un accident.