Numirea lui Boloni la națională nu este văzută cu ochi buni de toți oamenii din fotbal. Fost internațional: „I-am susținut pe Iordănescu și Mutu. Din păcate, nu a fost momentul”

Andrei Cezar 10.01.2022, 18:29
Numirea lui Boloni la națională nu este văzută cu ochi buni de toți oamenii din fotbal. Fost internațional: „I-am susținut pe Iordănescu și Mutu. Din păcate, nu a fost momentul”

Federația Română de Fotbal este la un pas să bată palma cu Ladislau Boloni pentru postul de selecționer, însă nu toți oamenii din fotbal apreciază evantuala numire a sa pe banca primei reprezentative. Un fost internațional român a recunoscut că și-ar fi dorit ca unul dintre antrenorii din tânăra generație să ajungă selecționer pentru că ar fi avut avantajul de a cunoaște mai bine fotbalul românesc.

Fostul atacant al naționalei ar fi mers pe mâna lui Adrian Mutu sau Edi Iordănescu.

Numirea lui Boloni la națională nu este văzută cu ochi buni de toți oamenii din fotbal

Jean Vlădoiu, președintele clubului FC Argeș, a comentat iminenta numire a lui Ladislau Boloni pe banca primei reprezentative. Vlădoiu a lucrat o scurtă perioadă de timp cu Boloni la echipa națională, în precedentul mandat al antrenorului la cârma ”tricolorilor”, și i-a urat succes acestuia.

Totuși, oficialul echipei din Pitești ar fi preferat ca succesorul lui Mirel Rădoi pe banca naționalei să fie tot un antrenor tânăr și i-a dat exemplu în acest sens pe Edi Iordănescu și Adrian Mutu.

Îi urez multă baftă (n.r. lui Ladislau Boloni) și să ne califice la Campionate Europene și Mondial. Îmi mențin poziția, aș fi mers pe mâna tinerilor, din această generație de antrenori care au venit după noi, mă refer la Mirel Rădoi, Cosmin Contra… Noi îi avem pe Andrei Prepeliță, pe Mihai Ianovschi…

Merg pe acești tineri, ei cunosc foarte bine fotbalul românesc. Eu i-am susținut pe Edi Iordănescu și pe Adrian Mutu, mi-aș fi dorit ca unul dintre ei să ajungă selecționer. Din păcate, nu a fost momentul.

Adi Mutu este unul dintre cei mai buni marcatori pe care această țară i-a avut, are prestanță, a fost și la U21, și mă gândeam că va primi o șansă și la echipa mare. Poate că la un moment dat îi va veni rândul. Mie mi-a plăcut ce a realizat la Craiova, în perioada scurtă în care a fost antrenor, și sunt ferm convins că vom mai auzi de Mutu”, a declarat Jean Vlădoiu, conform Digi Sport.

Ladislau Boloni amână luarea unei decizii. Motivul: ar aștepta o ofertă mai bună

Au trecut mai bine de două săptămâni de la prima întâlnire dintre Răzvan Burleanu, Mihai Stoichiță și Ladislau Boloni, iar tehnicianul care l-a descoperit pe Cristiano Ronaldo amână luarea unei decizii privind echipa națională.

Cel care a dezvăluit pentru prima dată informația potrivit căreia Ladislau Boloni ar trage de timp în mod intenționat a fost Dumitru Dragomir. Fostul președinte al LPF a declarat că tehnicianul nu dorește să ofere deocamndată un răspuns pentru că ar aștepta o ofertă mai bună de la unul din cluburile din străinătate.

E un antrenor cu palmares, un fost mare fotbalist și un om serios, un om care a învățat carte. E o mișcare trăsnet dacă a semnat contractul. Se poate întâmpla orice, și să fie și să nu fie antrenor. Ca valoare, e foarte valoros. Ungurul ăsta este foarte bun antrenor, este băiat deștept.

Dacă are o ofertă mai bună până semnează contractul, își ia viteză în joc de glezne. În groapa în care suntem acum, am zice mersi dacă l-am aduce pe Boloni. Fotbalul este la pământ. Vindem la suprapreţ fotbaliști datorită impresarilor, care sunt oameni descurcăreți și știu bine meseria”, a declarat Dragomir, conform AS.

Urmăriți Impact.ro și pe