Noi vouchere de 150 de lei în România, din 2023: cine se bucură de noul ajutor financiar

Gabriel Peneș 23.11.2022, 09:26
Noi vouchere de 150 de lei în România, din 2023: cine se bucură de noul ajutor financiar

Noi vouchere de 150 de lei în România, din 2023. Finalul anului aduce o avalanșă de măriri ale pensiilor și ale altor tipuri de ajutoare sociale din partea guvernanților. Între acestea, se numără și un stimulent financiar ce va fi acordat lunar unei categorii aparte de persoane pe toată durata anului viitor.

Noi vouchere de 150 de lei în România, din 2023

Pe fondul deciziilor Executivului ce vizează creșterea pensiilor și a altor tipuri de ajutoare sociale acordate de stat începând cu 1 ianuarie 2023 se află și un stimulent financiar ce se adresează unei categorii aparte de persoane.

Conform unei legi ce a fost promulgată, marți, de președintele Klaus Iohanns, copiii și juniorii ce participă, ca reprezentanți ai unui club sportiv, la competiții sportive oficiale naționale și internaționale vor putea beneficia lunar, începând de anul viitor, de un stimulent financiar în valoare de 150 de lei.

Astfel, copiii și juniorii legitimați la cluburi sportive și care participă la competiții sportive oficiale naționale și internaționale vor beneficia lunar de un stimulent financiar sub forma unor bonuri de valoare, denumite tichete de sportiv, potrivit legii ce mai trebuie doar publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.

Tichetele lunare de sportiv vor avea o valoare nominală de 150 de lei și vor putea fi utilizate numai pe teritoriul României, pentru achiziția de articole și echipamente sportive specifice disciplinei practicate, pentru transportul sportivilor între localități, pentru achiziția de suplimente nutritive sau pentru recuperare medicală, informează avocatnet.ro.

Cine se bucură de noul ajutor financiar

Beneficiarii acestui tip de stimulent trebuie să fie atenți la câteva detalii tehnice. Tichetele de sportiv vor fi valabile doar dacă au înscrisă pe ele o serie și vor cuprinde cel puțin următoarele:

  • emitentul și datele sale de identificare;
  • valoarea nominală a tichetului de sportiv;
  • spațiu pentru înscrierea numelui, a prenumelui și a codului numeric personal ale sportivului care are dreptul să le utilizeze;
  • interdicția de a utiliza tichetul de sportiv în alte scopuri decât în scopul activității sportive;
    seria și numărul legitimației de sportiv, cu menționarea numelui structurii sportive la care acesta este legitimat și categoria de vârstă;
  • elementele de identitate vizuală ale structurii sportive și ale Ministerului Sportului.

Noile tichete de sportiv au o perioadă de valabilitate de un an de la emitere și vor fi distribuite tinerilor sportivi începând cu 2023. Regulile pentru emiterea și acordarea tichetelor de sportiv vor trebui stabilite, în cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a proiectului de față, prin hotărâre de Guvern.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....