Noapte Muzeelor 2020 – totul despre muzeele participante și evenimentele frumoase din online

Daria Petrescu 13.11.2020, 21:28
Noapte Muzeelor 2020 – totul despre muzeele participante și evenimentele frumoase din online

Anul acesta, pe 14 noiembrie, se sărbătorește cea dea şaisprezecea ediţie a Nopţii Europene a Muzeelor. Spre deosebire de alți ani, în privința organizării evenimentului s-au luat măsuri stricte, în contextual pandemiei de coronavirus. De altfel, numărul mare de infectări, de pe teritoriul României, a schimbat traiectoria multor evenimente de acest gen. Ca și o noutate, Noapte Muzeelor 2020 se organizează anul acesta și online. Organizatorii evenimentului au făcut precizări în acest sens. Iată totul despre muzeele participante și evenimentele frumoase din online.

Noapte Muzeelor 2020

Noaptea Muzeelor este unul dintre cele mai așteptate evenimente din an. Anul acesta, peste 60 de muzee şi operatori culturali din toată ţara s-au înscris pentru a marca această sărbătoare. În condițiile în care s-au impus noi măsuri la nivel national, muzeele şi spaţiile culturale sunt gata să abordeze evenimentul şi în mediul online.

Organizatorii propun publicului diferite activităţi interactive pe reţelele sociale şi pe website-urile proprii. Mai mult, organizațiile culturale înscrise au fost rugate să îşi desfăşoare proiectele programate numai până la ora 21.00.

Decizia a fost luată privind noua legislaţie guvernamentală referitoare la activităţile cu public. De asemenea, s-a luat în considerare  restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte.

Astfel că, în acest an, organizatorul Reţeaua Naţională a Muzeelor din România recomandă publicului să consulte oferta Nopţii Muzeelor actualizată pe https://noapteamuzeelor.org. pentru a afla mai multe, cei interesați sunt rugați să consulte canalele de comunicare ale instituţiilor culturale implicate.

„Noaptea Muzeelor a fost afectată profund de actualul context pandemic pe care-l trăim. După cum bine ştim, ediţia 2020 trebuia să fie organizată, ca de obicei, în luna mai, potrivit News.ro.

S-au luat măsuri în contextul pandemiei de coronavirus

Organizatorul european a mutat evenimentul la mijlocul luni noiembrie. Situaţia este din ce în ce mai incertă, dar siguranţa oamenilor este pe primul loc.

De aceea, în funcţie de măsurile impuse de către autorităţile statului, evenimentele din offline ar putea fi oprite. Deci programul propus pe platforma Noaptea Muzeelor ar putea suferi modificări până în ziua de 14 noiembrie.

În acest caz, evenimentele din Noaptea Muzeelor vor fi organizate în mediul virtual. Aici, pe lângă ofertele punctuale ale muzeelor şi organizaţiilor participante, am pregătit şi alte două proiecte digitale de anvergură”, a declarat Dragoş Neamu, manager Noaptea Muzeelor.

„Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti”  conţine 16 filme documentare de scurt-metraj. Acestea sunt despre poveştile neştiute a nu mai puţin de 10 muzee din Bucureşti şi Ilfov.

Sunt prezentate documentare a altor şase muzee din Iaşi, Bacău, Piatra-Neamţ, Buzău şi Vaslui

Cele din zona Moldovei sunte realizate în colaborare Programul Naţional Cantus Mundi . Întreaga serie de video-documentarepoate fi vizionată pe canalele de Social Media ale postului Radio Europa FM.

Mai este vorba și despre un alt proiect digital, „Animaţii, puzzle, investigaţii… vino şi joacă-te cu colecţiile la muzeu!”. Acesta este alcătuit din producții create de opt echipe de elevi.

Intenția acestora este de a prezenta în cele mai creative moduri colecţiile unor muzee din comunităţi locale. Perspectiva este una specială, inovatoare și lipsită de clișee. Aceste propuneri ale tinerilor poate fi accesate pe pagina de Facebook şi pagina oficială a Nopţii Muzeelor.

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România nu recomandă persoanelor în vârstă sau vulnerabile din să participe fizic la aceste evenimente. Pentru cei care au probleme de sănătate, este recomandat să opteze pentru mediul online, mult mai sigur în contextual situației în care țara noastră se află.

Urmăriți Impact.ro și pe