Ninsori în România la început de decembrie. Cât țin ele și ce zone cuprind

Daria Petrescu / 30.11.2020, 13:03
Ninsori în România la început de decembrie. Cât țin ele și ce zone cuprind

Ninsori în România. În prag de Sfântul Andrei, vremea s-a schimbat complet în România. De altfel, în noaptea de duminică spre luni, în București au căzut primii fulgi de zăpadă. Mai mult, ninsorile au luat cu asalt mai multe zone din țară și chiar dacă încă temperaturile nu au scăzut foarte mult, potrivit meteorologilor, acest lucru se va întâmpla.  Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben. Cât țin ninsorile și ce zone cuprind.

Ninsori în România la început de decembrie

În noaptea de duminică spre luni,  ninsorile au luat  cu asalt mai multe zone din țară, iar temperaturile  au scăzut, așa cum au anunțat meteorologii zilele trecute. De altfel, a fost emis și un cod galben, pentru mai multe zone.

În unele locuri din România drumurile au fost acoperite de polei, iar lucrurile nu se vor schimba prea curând.

„Ar mai putea să apară precipitații slabe, sub formă de ploaie și burniță care să depună pe ici, pe colo, polei, în contextul unor temperaturi ușor negative de minus 2 – minus 1 grad. Începând cu orele nopții, vine un picuț de iarnă.

în zonele de munte, vremea se va răci drastic

Practic, vom avea precipitații mixte la început, care se vor transforma ulterior, mai ales în a doua parte a nopții, mâine dimineață și pe parcursul zilei de mâine, în ninsoare în zona Munteniei și a Dobrogei în special, unde ne așteptăm să se depună și un strat – putem să-i spunem – ușor efemer de ninsoare,  de câțiva centimetri”, a declarat, duminică dimineață, 29 noiembrie,  la Digi24, meteorologul Daniel Robert Manta.

„Este vorba de noaptea care urmează și de ziua de mâine (luni – n.r.), care va avea precipitații sub formă de ninsoare la început în Muntenia, iar ușor, către după-amiază, acestea se vor retrage către estul Munteniei și Dobrogea.

Pe zona Dobrogei și pe zona continentală a Dobrogei în special, vântul va avea intensificări spre seară, cu viteze de 40-45 de km/h, astfel că ninsoarea va fi ușor viscolită, iar vizibilitatea va fi redusă”, a precizat meteorologul.

Temperaturile scad simțitor

Zilele acestea, temperaturile vor scădea în mai multe zone din țară. Vom avea minime, la nivel de țară, de -12-13 grade în estul Transilvaniei.. În București, temperatura ajunge pâla minus 8 grade. Cu toate astea, la munte vor fi doar nunsori slabe.

Cum va fi vremea de Crăciun

Potrivit ANM, vremea de sărbători va fi total neașteptată. Temperaturile cresc peste normalul perioadei și sunt slabe șanse să avem zăpadă în Capitală. Chiar dacă nu vedem ninsoare, este posibil să avem parte și de câteva zile friguroase.  Meteorologii spun că încă rămâne un mister dacă va fi sau nu zăpadă de Crăciun.

Totodată, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben de ninsori pentru sudul și estul Munteniei și pentru cea mai mare parte a Dobrogei, care intră în vigoare luni, la ora 5.00.

Astăzi, până la ora 20.00, în sudul și estul Munteniei și în cea mai mare parte a Dobrogei treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.

Cantitățile de precipitații vor depăși, pe arii restrânse 15 – 20 de litri pe metrul pătrat. Rămâne de văzut cum va evolua vremea în perioada următoare și dacă vom avea sau nu, zăpadă de Crăciun.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI