Nicușor Dan: Avem un număr estimat de 25.000 de locuri pentru cazarea de urgență

Mihnea Tălău 25.02.2022, 17:02
Nicușor Dan: Avem un număr estimat de 25.000 de locuri pentru cazarea de urgență

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri că municipalitatea bucureşteană poate pune la dispoziția refugiaților de război din Ucraina aproximativ 25.000 de locuri pentru cazare de urgenţă şi aproximativ 5.000 de porţii de mâncare zilnic.

În afară de asta, edilul spune că există și 150 de locuri de cazare pentru refugiați aflați în situații mai dificile -de pildă părinți cu copii mici. Nu în cele din urmă Nicușor Dan a spus că municipalitatea oferă, în caz de nevoie, și asistență medicală specializată în cele 19 spitate aflate în administrarea Primăriei Municipiului București.

Oferta municipalității pentru refugiații ucraineni

„Am convocat azi o discuție cu responsabili din Primăria Capitalei și din instituțiile subordonate pentru a evalua resursele pe care le putem pune la dispoziție dacă autoritățile guvernamentale ne solicită sprijinul pentru refugiații de război din Ucraina.
Avem un număr estimat de 25.000 de locuri pentru cazarea de urgență (cea mai mare parte la Arena Națională, dar și în săli de sport din mai multe școli), inclusiv paturi de campanie și saci de dormit. Avem și 150 de locuri de cazare pentru refugiați aflați în situații mai dificile (de pildă părinți cu copii mici).
De asemenea, putem oferi circa 5.000 de porții de mâncare pe zi prin cantinele sociale ale Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București și putem pune la dispoziție asistență medicală, pentru cei care au nevoie, în cele 19 spitale ale Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București.
E momentul să arătăm solidaritate cu cetățenii ucraineni care suferă din cauza războiului și care au nevoie de ajutorul nostru”, a scris pe pagina sa de Facebook, Nicușor Dan.

Mii de ucraineni au luat cu asalt frontierele României

Mii de ucraineni își părăsesc în grabă locuințele și încearcă să părăsească țara după ce Rusia a bombardat principalele orașe ale Ucrainei. Mulți dintre ei caută adăpost în România. În punctele de acces la frontieră s-au format cozi însemnate.
Ce se intampla cu cetatenii ucraineni care vor sa munceasca pe teritoriul Romaniei
Ministrul de Interne, Lucian Bode a declarat vineri că în ultimele 24 de ore au intrat în România 10.624 de cetățeni ucraineni, iar dintre ei, 3.3360 au și părăsit țara. Doar 11 au solicitat azil în România.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, susţine că România este pregătită să primească peste 500.000 de refugiaţi din Ucraina.
Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...