Nicolae Dică este noul antrenor principal de la FCSB, Gigi Becali i-a acceptat condițiile: „Va avea libertate totală în tur, nici echipa de start nu o impun”
Gigi Becali nu a avut nicio emoție! Nicolae Dică i-a acceptat oferta și este noul antrenor principal al echipei FCSB. Fostul secund al primei reprezentative a fost prezentat jucătorilor și va merge la palatul patronului unde va semna contractul. Fanii echipei au anunțat că vor merge la baza din Berceni ca să stea de vorbă cu el.
Nicolae Dică, noul antrenor de la FCSB, Toni Petrea a plecat de la echipă
UPDATE 12.25– Pagina oficială a clubului FCSB a anunțat despărțirea Toni Petrea. Antrenorul și-a reziliat contractul după o negociere cu Gigi Becali.
„FCSB anunță rezilierea contractului cu Anton Petrea.
Tehnicianul în vârstă de 47 de ani a condus echipa noastră în două rânduri ca antrenor principal, în perioada iulie 2020 – mai 2021, respectiv noiembrie 2021 – iulie 2022.
La primul mandat a adunat 24 victorii și 5 rezultate de egalitate în Liga 1, 2 victorii în Cupa României și 2 victorii în UEFA Europa League, a încheiat sezonul 2020-2021 pe poziția secundă în clasament și a cucerit Cupa României.
În al doilea mandat, care a început în noiembrie 2021, a strâns 17 victorii, 6 rezultate de egalitate și 5 înfrângeri în toate competițiile și a încheiat sezonul trecut pe poziția secundă.
Clubul nostru îi mulțumește pentru contribuție și îi urează mult succes în viitor”, se spune în comunicatul oficial.
UPDATE 12.00– Gigi Becali a confirmat că Nicolae Dică este noul antrenor al echipei. Patronul i-a promis că îl lasă să facă ce vrea doar până la finalul turului.
„Dică este antrenorul. Nu a fost greu de convins. A zis că vrea bani doar la performanță. Am întrebat «Cum să luați bani când pierdeți?». A zis vrea bani la performanță și vrea mai multă libertate. «Lasă-mă câteva meciuri pentru a-mi impune filozofia».
Tot el va face schimbările. Va avea libertate în tur. Să vedem dacă va fi pe primul loc sau la maximum 3 puncte de CFR Cluj sau Craiova. Nu-i pot pune obiectiv calificarea. Vorbim de viitor. «Bine, te las pe tine, dar vreau să promovezi tinerii».
I-am zis că poate să joace cum vrea cu Tavi Popescu. A spus că vrea să schimbe sistemul, să-i dea libertate lui Tavi Popescu, în spatele vârfului. Nu i-am impus sistemul, am cerut doar jucători. Nici măcar echipa de start nu o impun”, a declarat Gigi Becali, într-o conferință de presă.
Nicolae Dică nu a stat prea mult pe gânduri și a acceptat oferta lui Gigi Becali, după ce Toni Petrea și-a dat demisia. Fostul internațional a fost deja în baza din Berceni și i-a cunoscut pe jucători. Timpul pe care îl are la dispoziție este foarte scurt pentru că joi este programat duelul cu Saburtalo, returul din turul doi preliminar al Europa Conference League. Roș-albaștrii au pierdut cu 1-0 prima întâlnire cu formație de pe locul 5 din Georgia.
Nicolae Dică a obținut de la patron promisiunea că va avea mână liberă și că nu se va implica la echipă. „Ăsta este unul dintre aspectele pe care vreau să le discut marți cu domnul Becali. De data aceasta, mi s-a părut foarte deschis”, a spus antrenorul, după primele discuții cu patronul FCSB, la Orange Sport.
Mitică Dragomir este convins că Nicoale Dică va avea rezultate la FCSB, dar îl sfătuiește să cumpere câțiva jucători de valoare.
„Nicolae Dică are nevoie de jumătate de echipă. Are acolo niște jucători, dar îi mai trebuie! Gigi Becali a transformat niște jucători anonimi în unii de zeci de milioane de euro. Datorită marketingului pe care l-a făcut, nu datorită valorii lor”, a declarat fostul conducător al Ligii Profesioniste de Fotbal în exclusivitate pentru impact.ro.
Nicolae Dică a mai pregătit-o pe FCSB timp de un an şi jumătate, între iunie 2017 şi decembrie 2018. A stat pe banca echipei lui Gigi Becali în 81 de partide, obţinând 46 de victorii, 19 rezultate de egalitate şi 16 înfrângeri. Este ultimul antrenor care a calificat echipa în grupele Europa League.
Cum arată staff-ul lui Nicolae Dică la FCSB
Noul antrenor de la FCSB și-a adus doi colaboratori: Viorel Tănase (51 de ani), alături de care a mai lucrat și în precedentul mandat, și George Mihai Cotiga (32 de ani), în rolul de metodist. Din staff vor mai face parte Mihai Pintilii, Thomas Neubert, preparator fizic, Ovidiu Petre și Marius Popa, antrenor cu portarii. Despre ultimii patru, Mihai Stoica a spus că sunt de „neclinitit” și că orice tehnician va trebui să lucreze cu ei.