O prezență constantă în show-urile TV ale postului de televiziune Antena 1, Daniela Crudu nu a mai fost văzută deloc pe micile ecrane în ultimul an. Această dispariție, spun unele guri, ar avea legătură Nea Marin, gazda emisiunii Poftiți pe la noi, despre care se spune că ar fi lovit-o în timpul filmărilor. Iată ce declarații a făcut acesta, în exclusivitate pentru playtech.ro.
Fosta asistentă TV de la Antena 1 nu a mai apărut de ceva timp pe micile ecrane. Potrivit unor informații apărute, această dispariție din lumina reflectoarelor ar avea de-a face cu Nea Marin, cel în emisiunea căruia bruneta a participat de nenumărate ori.
Astfel, se spune că acesta i-ar fi dat un pumn în față Danielei Crudu, după ce s-a luat de operațiile sale estetice. În replică, Cruduța ar fi trântit cu geanta în masă și și-ar fi reziliat apoi contractele cu trustul Intact.
Contactat de reporterii de la Playtech.ro pentru a îi solicita părerea cu privire la acuzațiile care îi sunt aduse, Nea Marin a rămas șocat de ceea ce aude. Acesta a mărturisit că nu a lovit niciodată un bărbat în față și, cu atât mai puțin, o femeie și că plecarea brunetei din Antenă nu are legătură cu niciun astfel de incident.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„N-am lovit în față nici măcar un bărbat. Dar mai ales o femeie! Doamne, Dumnezeule, niciodată nu am făcut asta. Copiii ăstia nu au ce face, își fac de lucru. Ea a fost ani de zile la noi la emisiune. S-a simțit foarte bine. Dar are și ea problemele ei, a plecat din țară, e treaba ei. Eu am lucruri mai importante de făcut”, a spus Nea Mărin.
Iar în ceea ce privește faptul că incidentul cu pricina ar fi pornit de la operațiile estetice ale Danielei Crudu, gazda show-ului Poftiți pe la noi ne-a mărturisit că nu are absolut nimic împotriva femeilor „tunate”.
„Majoritatea femeilor din jurul meu au operații estetice. N-am nimic cu ele. Avem noi glumițele noastre”, a mai adăugat Nea Marin.
În prezent, fosta asistentă TV este mutată în Suedia, acolo unde locuiește împreună cu sora sa. Ea a ales să lase lumea televiziunii pentru ale proiecte care îi aduc bani mulți.