Iuliu Mureșan, noul președinte de la Dinamo, a început lucrul la echipă. Conducătorul a mers să discute cu fotbaliștii și să îi convingă să renunțe la protest. Fostul președinte de la CFR Cluj spune că fotbaliștii au început deja să se antreneze. În încercarea sa de a redresa lucrurile în cadrul clubului, el se bazează și pe fostul acționar de la Dinamo, Nicolae Badea, despre care spune că este un om de încredere.
Dinamo a intrat, pe 28 iunie, în insolvență, conform hotărârii Tribunalului București. Clubul avea datorii de peste 6 milioane de euro, iar din cauza restanțelor financiare către foștii jucători, plecați de la echipă, avea interdicție la a mai transfera alți fotbaliști.
Iuliu Mureșan a venit la Dinamo în speranța că poate salva clubul din Ștefan cel Mare. El a semnat deja cu ”câinii” și a intrat deja ”în pâine”. Fostul președinte al lui CFR Cluj din perioada sa de glorie a mers de dimineață la Săftica să discute cu jucătorii.
”Am spus că voi trece miercuri pe la echipă, dar am venit în această dimineață. La 09:30 eram acolo. Am vorbit cu fiecare jucător individual, apoi, așa cum se face, am discutat cu toți, la mijlocul terenului. I-am ascultat vreo 30 de minute.
Nu am făcut promisiuni, dar le-am zis că începând de azi numărul meu de telefon e la dispoziția lor și că mă pot căuta oricând pentru a rezolva problemele.
A fost bine primită intervenția mea. Asta așteptau jucătorii, o persoană în care să aibă încredere. Jucătorii se vor înscrie în tabelul creditorilor și în funcție de asta se va face planul de reorganizare. Acum se antrenează bine, nu se pune problema să nu se antreneze. Despre partidele amicale nu am discutat”, a spus Iuliu Mureșan la Pro X.

El speră să o poată salva pe Dinamo, așa cum a făcut și cu echipa din Gruia. Însă pentru acest lucru are nevoie de sprijinul lui Nicoale Badea.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Cu domnul Badea am vorbit mai puțin. E un om de încredere, are foarte multă experiență. E foarte aplecat spre Dinamo, spre proiecte și ne bazăm pe dânsul”, a mai precizat Iuliu Mureșan.
Este pentru a doua oară când Dinamo intră în insolvență. În 2014, Ionuț Negoiță a băgat clubul în insolvență pentru scăpa de datorii de peste 10 milioane de euro.
Procedura insolvenței va permite echipei să joace inclusiv în play-off, însă Dinamo nu va putea participa în cupele europene.