O navă sub pavilionul Republicii Moldova a fost lovită de armata rusă, vineri, în Marea Neagră. Ministerul Apărării din Ucraina a confirmat atacul. La bord a izbucnit un incendiu. Echipajul, format din cetățeni ruși, a părăsit nava numai cu veste de salvare, după ce echipamentele și bărcile de salvare au fost distruse.
Este vorba despre nava comercială Spiritul Mileniului sub pavilionul Republicii Moldova, potrivit Agenției Navale a acestei țări.
„La data de 25.02.2022, nava MILLENIAL SPIRIT IMO Nr. 7392610 (nava de tip Chemical Tanker) sub pavilionul Republicii Moldova, fiind în apele neutre din Marea Neagră, a fost lovită de un obuz. În acest moment nu se cunoaște sursa lansării obuzului”, a transmis Agenția Navală a Republicii Moldova.
De asemenea, Agenția a transmis că în acest moment se desfășoară acțiuni de salvare ce sunt efectuate de către navele aflate în preajma celei atacate de forțele ruse.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Referitor la informaţiile despre o navă lovită recent în Marea Neagră, din informaţiile primite până la această oră, nava este sub pavilion Republica Moldova”, a transmis, vineri, Ministerul Apărării din România.

Vineri dimineață, Klaus Iohannis a declarat că a avut o discuție telefonică cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și că a dat asigurări că România sprijină deplin această țară în contextul tensiunilor ce au apărut după ce Rusia a atacat, joi, Ucraina.
„I-am reconfirmat și în această dimineață președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, în discuția avută, sprijinul deplin al României pentru Republica Moldova și cetățenii săi în acest context dramatic în care se află regiunea noastră. Ne coordonăm îndeaproape pentru a gestiona această situație”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.
Maia Sandu a anunțat joi că a decis să ceară aprobarea Parlamentului pentru declararea stării de urgență în Republica Moldova. Ea le-a transmis cetățenilor moldoveni care se află în Ucraina să se întoarcă acasă și a adăugat că toate instituțiile statului sunt în stare de alertă.
Președintele Republicii Moldova a mai spus că această țară este gata să ofere ajutor pentru câteva zeci de mii de oameni, în contextul în care multe persoane au fugit din calea războiului pornit de Rusia.
Consilierul prezidențial ucrainean Mikhailo Podoliak a anunțat vineri că Ucraina vrea pace și că este gata să poarte discuții cu Rusia, chiar și despre statutul de neutralitate în ceea ce privește NATO.