Mugur Mihăescu a ales să plece din România de Paște. Motivele deciziei, cu cine se va întâlni actorul
Actorul Mugur Mihăescu sau ”Garcea”, așa cum îl știu majoritatea, a decis să plece de Paște din țară. La începutul anului, actorul se gândea foarte serios să se mute din țară, supărat de efectele negative care i-au afectat finanțele.
Unde a plecat Mugur Mihăescu de Paște
Mugur Mihăescu a decis ca sărbătorile pascale să le petreacă peste hotare. Chiar dacă la începutul anului, actorul afirma că se gândește serios să se mute în altă țară din cauza faptului că pandemia de coronavirus aproape l-a adus la faliment, se pare că acum s-a răzgândit, având în vedere că lucrurile au început să cunoască o traiectorie pozitivă în acest sens. Astfel, ”Garcea” a ales să petreacă Paștele în Turcia, chiar dacă se află în lockdown.
“Mi-e dor de golf, iar chemarea lui m-a ajuns în cele din urmă. Aşa că am căzut în faţa ispitei, nu i-am mai putut rezista şi mi-am zis că e musai să încerc să mă relaxez după o perioadă extrem, extrem de dificilă, nu doar din punctul de vedere al propriilor afaceri, cele din domeniu HoReCa, atât de afectate, după cum ştie aproape o ţară întreagă”, a declarat Mugur Mihăescu, pentru playtech.ro.
Mugur Mihăescu privește această perioadă pe care o va petrece în Turcia drept una de reîntregire a familiei. Fiica sa Ivona, a venit în vacanță din Marea britanie, locuind în Londra de câțiva ani. Tânăra a ales să studieze pe tărâmuri britanice, și se pare că i-a prins bine, având în vedere că are deja un job acolo.
Nu se tem de lockdown
Chiar dacă Turcia a anunțat o nouă perioadă de lockdown, între 29 aprilie și 7 mai, familia lui Mugur nu se teme de acest lucru, astfel că aceștia au hotărât să pună în aplicare petrecerea sărbătorilor acolo.
“Nu avem motive de îngrijoare. Absolut deloc. Şi asta fiindcă mi-am făcut vaccinul, şi eu, şi toţi ai mei. După cum ştiţi, Marea Britanie se numără printre ţările care au reuşit să-şi vaccineze într-un ritm susţinut cetăţenii şi rezidenţii, aşa că nu avem probleme.
Iar eu, personal, am făcut inclusiv rapelul cu Pfizer, fără să fi avut niciun fel de efect secundar, chiar dacă unii, zic şi eu, cine ştie, şi-ar fi dorit poate, să mă resimt. Dar nu, nu am avut niciun fel de efect secundar. Le-am povestit asta tuturor prietenilor, dar şi colegilor de muncă, pe care i-am îndemnat constant să meargă la vaccinare”, a mai afirmat actorul.
Din cauza pandemiei, Mugur Mihăescu a estimat că ar fi pierdut peste 1,5 milioane de euro, după ce efectele regulilor de protecție impuse de către autorități au început să își facă efectul. Începând cu data de 10 mai, actorul va reveni pe platourile de filmare în cadrul televiziunii Metropola TV, unde urmează să prezinte show-ul ”Meriți”.