EXCLUSIV

Mr. Puzzle, câștigătorul Românii au talent, bagă bani în găini și curci. ”Aici e viață, e altceva”. EXCLUSIV

Oana Pascaru 12.08.2021, 21:09
Mr. Puzzle, câștigătorul Românii au talent, bagă bani în găini și curci. ”Aici e viață, e altceva”. EXCLUSIV

Cristian Leana sau “Mister Puzzle” de România cum a fost supranumit după ce a participat la show-ul “Românii au Talent” (PRO-TV) și i-a surprins pe toți rezolvând Cubul Rubik în mai puțin de opt secunde, cu o singură mână și legat la ochi, le-a dezvăluit reporterilor de la Impact.ro ce își dorește să își cumpere pe lângă căsuța pe care a achiziționat-o din banii câștigați de la show-ul mai sus-menționat.

Mr. Puzzle, despre investițiile lui după ”Românii au Talent”

Cristian Leana este un tânăr cu ambiție care a știut de mic ce își dorește de la viață. Astfel că, după ce a intrat în posesia premiului câștigat în urma show-ului de la “Românii au Talent”, acesta s-a decis ca o parte dintre bani să-i investească într-o locuință, după ce a locuit cam toată viața numai cu chirie.

“Cu banii aceia (n.r – 25.000 de euro) mi-am luat o casă, la vreo 40 de kilometri de Bucureşti. Am mai pus vreo 10.000 şi mi-am luat casa, acum câţiva ani. Trebuia să mă şi căsătoresc, mi-am adus şi părinţii, care au avut mereu grijă de mine, aşa că aveam nevoie mare de o casă”, ne spunea recent Cristian Leana.

Mr. Puzzle, castigatorul Romanii au talent, baga bani in gaini si curci
Mr. Puzzle la Romanii au Talent

Contactat de reporterii Impact.ro, tânărul talentat ne-a mărturisit că atât el cât și familia sa au de gând să investească, pe lângă casă, în niște animăluțe pe care să le îngrijească și să producă.

“Ne dorim să ne cumpăram niște animale pe lângă casă. De exemplu m-am gândit la niște păsări, ca de exemplu găini, curci. Îmi doresc să avem de toate pe lângă casă. Nu se compară cu statul la bloc, aici este aer curat, putem să ieșim prin curte, să stăm la umbra unui copac, să ne relaxăm. Aici este altceva, altă viață. Este frumos, este aer curat, ne place tuturor”, ne-a spus acesta.

S-a însurat și visează la o familie numeroasă

Pe lângă faptul că și-a achiziționat alături de părinții săi o locuință în Ialomița, Cristian Leana ne-a mărturisit și faptul că și-a găsit și sufletul pereche.

“M-am însurat și suntem tare fericiți și bine împreună. Momentan nu avem în plan să devenim părinți, însă vrem asta pe viitor. Visăm la o familie numeroasă și frumoasă, aș minți dacă aș spune nu. În momentul de față altele îmi sunt prioritățile. Trebuie să ne realizăm profesional, soția mai are încă un an și termină facultatea. Mai este de muncă!”, a conchis pentru Impact.ro, Cristian Leana.

A realizat 100 de portrete, din cele 720 de cuburi Rubik

Cristian Leana se află în posesia a nu mai puţin de 720 de cuburi Rubik, cu ajutorul cărora realizează portretele unor figuri celebre din societatea românească sau internaţională.

Printre cele 100 de portrete realizate deja se numără cele ale unor nume cunoscute, precum Gheorghe Hagi, Gigi Becali, Mircea Radu, Teo Trandafir, Viorica Dăncilă, Cristina Neagu, Dan Negru, Simona Halep.

Cel mai recent este portretul arhiepiscopului Tomisului, Teodosie. Acestuia i-ar urma portretul călugărului Arsenie Boca, cel care ar putea fi canonizat foarte curând de Biserica Ortodoxă.