Motivul pentru care prințesa Brianna Caradja a dispărut din viața mondenă. Mărturia fostei iubite a lui Irinel Columbeanu. EXCLUSIV
Prințesa Brianna Caradja, 58 de ani, a fost după 1990 una dintre aparițiile exotice ale vieții publice românești. Mereu apreciată, mereu cuceritoare și mai ales răsfățată de către marea parte a presei mondene de la noi, prințesa a știut foarte bine să intre pe sub pielea publicului, dar și a jurnaliștilor.
După mai bine de douăzeci de ani în care s-a aflat „sub lumina reflectoarelor”, prințesa a dispărut la fel de brusc cum și apăruse. Imapact.ro a dorit să afle chiar de la prințesă care sunt motivele acestui inedit divorț.
”Totul a plecat de la faptul că nu mă mai regăseam în această ipostază. Pur și simplu devenisem un fel de invitat-model, fie pentru diverse evenimente, fie pentru emisiuni de televiziune în care eram rugată să comentez diferite povești de viață.
Uneori erau cancanuri de-a dreptul. Și atunci mi-am zis că e cazul să mă opresc, fiindcă eu nu mă puteam împăca cu ipostaza încredințată”, își începe ea seria confesiunilor pentru impact.ro.
Vârsta nu a fost motivul „divorțului”
Prințesa Brianna neagă că vârsta ar fi jucat vreun rol major în toată povestea asta: „Sigur că viața nu poate merge decât într-o singură direcție, că totul e supus schimbării, dar nu vârsta a fost un impediment.
Nu, pur și simplu, se schimbaseră și mentalitățile, și ale mele, și ale celor din jurul meu, și am decis că e mai bine să mă opresc!”.
Prezentă cu fiul său la lansarea cărții fostului iubit
Brianna Caradja a fost prezentă pe 15 decembrie la lansarea volumului „Ipocrația”, primul al trilogiei „Istoriile unui vehement”, semnată de Irinel Columbeanu, fostul ei iubit din anii ”90, dar și în acest caz a ținut să precizeze că nu a considerat niciun moment acest eveniment ca unul de factură mondenă.
”Am venit la lansarea cărții unui bun amic. Și nu am venit singură, ci alături de băiatul meu cel mare, Constantin, care a și rememorat niște amintiri comune din viața sa, a mea și a lui Irinel”, a adăugat prințesa Brianna
Crede că băieții săi îi vor îndeplini visul de a face o fermă
Ea susține că finalul anului i-a adus mai multe bucurii, nu doar pe cea a lansării cărții lui Irinel Columbeanu. A reușit să reintre în posesia celei mai mari părți din averea lăsată moștenire de către bunica ei, Ecaterina Caradja, care a murit în 1993.
După ce a dat statul roman în judecată a reușit să reprimească circa 800 de hectare dintr-un total de vreo 1.000 de hectare, așa cum reiese din calculele sale.
Prințesa spune că multe dintre aceste terenuri sunt parcelate, deci răspândite ici și colo, dar și așa e decisă să-și împlinească cu ajutorul lor o parte dintre visele sale.
Marele ei vis, acela de a-și face o fermă, dar dublat și de posibile investiții în imobiliare, sunt mai aproape ca oricând de materializare.
„Băieții mei, Constantin și Maximilien, vor duce mai departe visul meu, cel mai probabil. Ei se vor îndeletnici cu punerea pe picioare a fermei la care visez de mult și ei vor vorbi mai mult decât mine despre proiectele noastre comune. Și asta face parte dintre visele mele, pe cale deja să se împlinească!”, conchide prințesa Brianna.
Ce cadou a refuzat de la Irinel Columbeanu
Ea a povestit de mai multe ori că a avut o relație romantică cu Irinel Columbeanu, în urmă cu mai bine de un sfert de veac.
Acesta i-ar fi oferit iubitei sale o mașină marca Mercedes, dar Brianna a refuzat-o, pe motiv că nu știe să conducă. Pasiunea dintre ei doi a durat mai puțin de un an. Prințesa a fost căsătorită de trei ori, totalizând tot atâtea divorțuri.