Motivul pentru care locuitorii din Sri Lanka visează să ajungă cât mai repede la Buzău

Cătălina Burghelea 01.02.2022, 07:26
Motivul pentru care locuitorii din Sri Lanka visează să ajungă cât mai repede la Buzău

În timp ce românii pleacă din țară, în căutarea unui trai mai bun, locuitorii unui sat din Sri Lanka sunt nerăbdători să ajungă în România, la Buzău. Oamenii sunt foarte entuziasmați că li se oferă șansa să muncească pe pământ românesc, despre care au auzit doar lucruri bune. Deși începutul nu va fi deloc ușor, din cauza barierelor culturale, muncitorii străini speră să facă impresie bună în țara noastră.

Asiaticii iau cu asalt România

Promisiunea unei vieţi mai bune este compromisul pe care îl fac milioanele de români din Diaspora. În ultimele decenii, nu mai puțin de 200 de mii de conaționali au părăsit țara natală. Așadar, am pierdut, anual, echivalentul unui oraş ca Ploieşti. În urma românilor plecați la muncă în străinătate a rămas o problemă uriaşă: nu mai avem mână de lucru şi nici specialişti. După căderea comunismului în 1989, România a mai pierdut ceva: interesul tinerilor pentru şcolile de meserii. Dintr-un total de 50.000 de locuri disponibile anual, puțin peste jumătate sunt ocupate.

Locuitorii din Sri Lanka vor să ajungă la Buzău

Așa că recurgem la forță de muncă străină, tocmai din inima Asiei. România a început să importe muncitori specializaţi în profesii care nu se mai caută la noi. Puţinele şcoli de meserii care încă mai funcționează sunt pe jumătate goale, fie din lipsă de interes, fie din cauza prejudecăţilor. În Sri Lanka, în schimb, majoritatea elevilor învaţă un meşteşug. După absolvire, mulți asiatici vor să muncească în țara noastră.

„Am un prieten în Bucureşti care mi-a spus atâtea lucruri despre România. Că e o ţară frumoasă, că muncitorii sunt trataţi bine, oamenii sunt foarte prietenoşi şi buni. De aceea am ales să plec în România”, a declarat Dilshan Nimantha, de meserie strungar, pentru Observator. Tânărul de 28 de ani stă la oră distanță de Colombo, în satul srilankez Pannipitiya.

Forță de muncă străină în țara noastră

Pentru a obține un loc bun de muncă în România, toţi candidaţii au nevoie de o diplomă. Dilshan Nimantha a studiat trei ani să fie strungar. Acum, se pregătește să renunțe la locurile natale și să vină la Buzău, noul său loc de muncă. Cu banii câștigați aici speră să cumpere o bucată de pământ și o casă în satul său, pentru familia lui.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Va fi dificil pentru că am o fată şi nu pot să o uit, voi plânge în drum spre aeroport. Va fi foarte dificil”, a spus strungarul.

„Cred că pentru fiecare femeie e greu când îi pleacă soţul la muncă în străinătate şi rămâne singură cu un copil. Dar mă voi descurca”, a explicat Chathurika Hansani, soția lui Dilshan.

Pretențiile părinților sau dezinteresul tinerilor?

Ultimii 30 de ani au avut un mare impact asupra românilor care au părăsit țara, ca să lucreze pe bani mai mulți în Europa sau America. Meseriile de bază nu mai sunt de interes pentru tânăra generație, care visează să muncească la un birou, într-un oraș mare.

„Nu știu dacă este rușine, cât este dorința părintelui de a-și vedea copilul undeva mai sus, la costum și la birou, fără să se gândească la capacitățile lui, la aptitudinile și modul lui de dezvoltare pe parcurs”, a afirmat Alina Soare, director liceul Carol I, Plopeni.

Nu mai avem constructori de căi ferate

La un calcul, în toată ţara, mai există doar 340 de viitori strungari, 20 de constructori de drumuri și poduri, 48 de fierar-betoniști, 1000 de zidari și zugravi. În schimb, nu mai avem constructori de căi ferate sau lucrări hidrotehnice!

„Avem nevoie de pirotehniști, avem nevoie de strungari, de frezori, ori toate aceste meserii sunt considerate meserii, cu ghilimelele de rigoare umile. Avem situații în care avem oameni cu facultate care lucrează ca muncitori calificați”, a specificat Dana Afanase, jurist uzină armament.

Din cauza interesului slab al românilor pentru aceste meserii, angajatorii aduc muncitori de la capătul lumii, din ţări care ar face orice pentru un salariu decent.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cătălina Burghelea
Este redactor Playtech. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a masterului în Marketing Online din cadrul ASE, Catalina Burghelea s-a alaturat echipei de stiri de...