AUR intenționează formarea „Polului Conservator” iar acesta ar fi motivul pentru care George Simion a participat la ședința cu liderii PMP, la invitația actualului președinte Cristian Diaconescu. 14 parlamentari de la AUR ar urma să treacă la PMP pentru ca partidul să poată forma un grup parlamentar, conform g4media.
Liderul AUR a transmis pentru impact.ro un document prin care ambii lideri ai partidului își asumă coagularea partidelor conservatoare și PMP se află pe lista partidelor invitate să ia parte la această inițiativă. Discuțiile despre formarea unei astfel de colaborări au început încă din noiembrie 2021.

„Noi va trebui să materializăm ceea ce i-am propus domnului președinte încă din ianuarie, adică un pol conservator, cu reprezentare parlamentară pentru ambele partide. Sunt mulți doritori să ni se alăture în viitoarea construcție de guvernământ și avem această capacitate să avem două formațiuni parlamentare. Colaborarea noastră trebuie să meargă fie într-o viitoare alianță, fie într-o viitoare fuziune. Am discutat toate lucrurile astea cu domnul președinte și vă puteți baza pe spusele mele că vom construia trainic pentru România, nu pentru interesul unora sau altora.” a spus George Simion la întâlnire.
Claudiu Târziu a declarat că nu știa despre această întâlnire cu liderii PMP deși documentul este asumat de ambii lideri.
”Nu am discutat în partid despre plecarea unor parlamentari AUR la alt partid. Nu știam că George Simion va participa la ședința PMP. Nu, nu este ok că a participat fără să anunțe conducerea partidului”, a declarat Târziu pentru G4Media.ro.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Întrebat de impact.ro dacă a anunțat conducerea partidului despre această participare George Simion a declarat:
„Am făcut ce spune în acest document”
Întâlnirea a avut loc înainte de Congresul PMP care va avea loc sâmbătă 19 februarie, la care se va alege o nouă conducere a partidului. Membrii PMP au de ales între Cristian Diaconescu, actualul lider, și Eugen Tomac, pentru președinția formațiunii politice.