Motivul pentru care Andra nu se afişează niciodată în costum de baie. Îndrăgita artistă a mărturisit tot

Iancu Andreea 17.07.2021, 08:03
Motivul pentru care Andra nu se afişează niciodată în costum de baie. Îndrăgita artistă a mărturisit tot

Andra este una dintre artistele cele mai iubite și mai talentate din România. Dincolo de vocea sa impresionantă, mulți o apreciază și pentru faptul că este o femeie frumoasă. Însă în timp ce multe colege de breaslă se afișează în ținute sumare și chiar în costum de baie, Andra nu a apărut niciodată astfel. Motivul pentru care nici în fotografiile de la mare nu este surprinsă purtând un astfel de costum este cât se poate de decent. Artista a recunoscut de ce nimeni nu a văzut-o în costum de baie până acum.

Motivul pentru care Andra nu se afișează în costum de baie

Imaginea pe care și-a construit-o Andra de-a lungul timpului este cea a unui artist de valoare, care pune pe primul plan cariera și viața de familie. Iar talentul său este incontestabil, cântăreața fiind considerată una dintre cele mai apreciate artiste de la noi. Chiar dacă este o femeie frumoasă, care se poate mândri cu modul în care arată, Andra nu se afișează niciodată în costum de baie. În timp ce alte prezențe feminine din showbiz se întrec în imagini deochiate și senzuale, artista își arată latura feminină în alte moduri.

Căsătorită de mai bine de zece ani cu Cătălin Măruță, Andra este mamă a doi copii superbi, David și Eva, cărora se străduiește să le ofere o educație potrivită. Iar printre lecțiile pe care artista le predă copiilor săi se află și decența. Andra recunoștea în urmă cu mai mult timp faptul că refuză să apară în costum de baie în imagini din decență, considerând ipostaza dezgolirii trupului una intimă.

În costum de baie nu am, nu îmi fac, nu îmi face plăcere să mă pozez în costum de baie. Cred că lucrurile astea sunt mult prea intime! Nu ştiu cum o să gândesc peste un an, dar acum nu îmi place, spunea Andra în urmă cu mai mult timp, în cadrul unei emisiuni de televiziune.

Motivul pentru care Andra nu se afișează în costum de baie
Artista, alături de Cătălin și cei doi copii, într-o vacanță recentă la mare

Andra preferă să păstreze anumite detalii în intimitate

Chiar dacă nu a postat până acum imagini cu ea în costum de baie, Andra nu se sfiește să se relaxeze în vacanțe, cu copii și Cătălin, soțul său, la mare. Artista a împărtășit de curând o imagine de familie pe contul său de Instagram, în care se remarcă faptul că cei doi sunt într-o piscină. Totuși, nici de această dată Andra nu a apărut în mod evident în costum de baie. Ea a preferat să își ascundă trupul în apă, lăsând la vedere doar chipul.

Încă nu putem face o baie în mare, dar nu mai e mult! Am dat o fugă pe litoral doar pentru o plimbare și să ne încărcăm bateriile pentru o nouă săptămână!, a fost mesajul Andrei din descrierea imaginii de mai sus.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...