Motivul neaşteptat pentru care Răzvan Simion a renunţat la fumat. Matinalul a uimit pe toată lumea

Andra Daoud 22.02.2022, 12:52

Mulți oameni își propun să facă schimbări radicale în viețile lor la început de an, iar unii dintre ei chiar reușesc să se țină de ele. Răzvan Simion este un exemplu în acest sens și tocmai a declarat că a renunțat la fumat la începutul anului. Matinalul a dezvăluit motivul pentru care a luat această decizie, iar explicația poate fi surprinzătoare pentru mulți.

Motivul neaşteptat pentru care Răzvan Simion a renunţat la fumat

Niciodată nu este târziu să faci schimbări radicale, iar Răzvan Simion o demonstrează din plin. La 41 de ani a luat decizia de a renunța la fumat, după ce ani de zile a fost tributar acestui viciu. Matinalul a explicat, în ediția de marți a emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani, care a fost motivul care l-a determinat să ia această hotărâre.

Am renunțat la fumat la începutul acestui an. Am renunțat pentru a-mi face mai mult timp pentru mine, dar și pentru a avea un ten mai frumos”, a declarat Răzvan Simion.

Prezentatorul nu este la prima încercare de a renunța la acest viciu. El a mai avut o tentativă în 2016, când pățania unui prieten l-a convins să stea departe de țigări, cel puțin o perioadă.

M-am lăsat pentru că am un prieten care era gata gata să o cotească din cauza asta şi m-am speriat. Frica m-a făcut să renună la fumat”, mărturisea Răzvan, la vremea respectivă.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

O altă tentativă de a renunța la fumat a avut loc în anul următor, pe vremea când Răzvan forma un cuplu cu Lidia Buble. Invitată la Neatza, artista a povestit că iubitul ei i-a promis că dacă piesa pe care tocmai o lansase ajunge numărul 1 pe YouTube, va renunța la fumat.

Motivul neaşteptat pentru care Răzvan Simion a renunţat la fumat. Matinalul a uimit pe toată lumea
Răzvan Simion a renunțat la fumat la începutul acestui an

Dani Oțil, la un pas să cadă pradă unei escrocherii online

Tot în emisiunea de marți, colegul de platou al lui Răzvan a povestit o întâmplare recentă care era să-l lase fără bani în conturi. După un material despre înșelăciunile pe internet, Dani a povestit că, în așteptarea unui răspuns de la banca al cărei client este, a primit un mail care părea a fi de la bancă, însă era vorba despre o escrocherie.

Eu aștept un răspuns de la banca cu care lucrez și mi-a venit un mail așa frumos, am dat click, dar ceea ce mi-a atras atenția că e un fake este adresa de pe care s-a trimis acel mail. Mi-a trecut glonțul pe la ureche. Era cât pe ce să îmi ia din sărăkie”, a spus Dani Oțil.

Matinalul a povestit că are o „relație” de lungă durată cu băncile și că tocmai și-a vândut garsoniera din București pentru a achita o parte din creditul pe care îl are.

Urmăriți Impact.ro și pe