Momentul traumatizant din cariera Ronei Hartner. Vedeta a recunoscut că a trecut prin clipe grele. „Am fost agresată”
Rona Hartner este un nume foarte cunoscut în România, dar și peste hotare. Are la activ nu mai puțin de 36 de filme și se pregătește să lanseze un album. Este foarte mulțumită de cariera sa, chiar dacă pe parcursul ei a avut de întâmpinat reale traume, peste care însă a decis să treacă prin iertare.
Momentul traumatizant din cariera Ronei Hartner
Rona Hartner are o carieră încununată cu succes. A recunoscut însă că nu i-a fost ușor. Se încadrează perfect în mișcarea #metoo, însă a ales să nu se alăture ei. Crede că persoanele care au făcut publice poveștile triste prin care au trecut se lamentează, de fapt, iar ea nu face asta.
Actrița a avut parte de o traumă de acest fel. A recunoscut cu mâna pe inimă că a fost victima unui regizor, care ar fi vrut s-o distribuie într-un film. După ce a agresat-o sexual, actrița a refuzat însă să mai joace în filmul lui. Spune că experiența aceasta a fost una dificilă, dar a învățat-o ce este iertarea.
„Da, hashtag #metoo oricând vrei tu”
„Eu nu am făcut hashtag #metoo pentru simplul motiv că, pentru mine, orice agresiune pe care aș fi trăit-o, acea agresiune a fost o ocazie să iert. Iar fenomenul #metoo este „hai să ne lamentăm, că avem niște probleme!”. Da, am fost agresată fizic de către un regizor, care cică trebuia să mă bage într-un film, dar n-am mai vrut eu, pe urmă, după ce m-a agresat fizic… Da, am avut ceea ce se numește un viol, dar acea agresiune a fost pentru mine un semn ca să învăț să iert ceea ce nu poate fi iertat. Da, hashtag #metoo oricând vrei tu, dar problema este că nu am rezolvat asta cum o rezolvă #metoo, adică nu mă lamentez și o spun ca un fel de mărturie că orice poate fi iertat pe lumea asta, în sensul că, în momentul în care ierți orice ți s-ar întâmpla în viață, tu devii mai bun.
Sunt acele cruci pe care le purtăm și care la început sunt niște cruci de lemn care ne intră-n corp și ne creează durerea aia teribilă, după care ele devin niște cruci luminoase, pe unde trece un har mult mai mare. Sunt acele crăpături pe vasele crăpate care suntem noi. Toate aceste cicatrici ale vieții m-au ajutat să devin eu mai bună să devin eu mai iertătoare”, a declarat Rona Hartner pentru viva.ro.