EXCLUSIV

Rona Hartner și-a analizat divorțurile prin prisma religiei: „Există o cruce a relației. Când e greu de dus, renunți!”. De ce se împărtășește zilnic, după operația de cancer. Exclusiv

Simona Ecovoiu 29.11.2022, 21:39

Rona Hartner, artista cu o mie de fețe, din show-ul transformărilor ”Te cunosc de undeva” (Antena 1), ne-a vorbit, în exclusivitate pentru Impact.ro, despre rolul credinței, al postului, în vindecarea sa miraculoasă de acum trei ani. Artista este de părere că, atunci când pornești la drum, în cuplu, ambii trebuie să aibă aceeași credință, pentru evitarea unei relații toxice: ”Să știți că există o cruce a relației”, ne-a declarat Rona, care de peste 20 de ani locuiește în Franța.

Rona Hartner: ”Postul omoară celulele canceroase, ai mai mult oxigen în corp”

Deși este catolică, Rona ține Postul Crăciunului și pentru o detofixiere, atât de benefică organismului: ”Țin tot postul ortodox, chiar dacă sunt catolică. Vinerea țin post negru, adică beau apă și cafea, fără zahăr, iar seara mănânc un pic de pește, la catolici e tolerat. Prin post, consider că este singura posibilitate ca ficatul să se detoxifice, așa ajutăm și planeta, nu mai mâncăm carne, trebuie să mai lăsăm porcul să mai și crească, nu?

Cu ajutorul postului, ai mai mult oxigen în corp, postul omoară celulele canceroase. Nu țin un post foarte drastic, nu vreau să fiu o povară pentru alții. De exemplu, dacă ajung la platou, la filmările pentru ”Te cunosc de undeva”, și au pus pe masă în mâncare și un pic de brânză, mănânc, nu sunt fanatică. Țin post cât pot și în același timp cât să nu mă simt nici slăbită”, ne-a declarat Rona Hartner.

Rona Hartner si-a analizat divorturile prin prisma religiei
Rona Hartner si-a analizat divorturile prin prisma religiei

”Mie, sincer, așa mi-a crescut imunitatea, cu împărtășania”

Rona Hartner a fost tratată de cei mai buni medici, în urmă cu trei ani, când a fost diagnosticată cu cancer la colon, dar, în același timp, a privit și spre Cer, pentru ajutor divin. Credința a ajutat-o să treacă peste acea perioadă copleșitoare.

”Când treci printr-un cancer, contează foarte mult credința, pentru că în cancer nu poți să decizi nimic, trebuie să lași medicul să decidă. Dacă te rogi, Dumnezeu îți va scoate în față cei mai buni medici. Citostaticele sunt foarte dure, tratamentul este un rău necesar, așa cum sunt de fapt toate medicamentele. După citostatice, corpul își dorește atât de mult să se regenereze. Dacă ești în rugăciune, ai o stare de spirit foarte bună, nu faci depresie. Pentru asta, eu am și înotat în apă de mare și iarna, de-abia aștept să mă întorc în Franța și să înot din nou în apă rece. M-am împărtășit în fiecare zi, așa e la catolici, pot veni și ortodocșii să se împărtășească în fiecare zi. Mie, sincer, așa mi-a crescut imunitatea cu împărtășania”.

Rolul religiei în ambele ei relații

Rona Hartner a dat timpul înapoi și și-a analizat relațiile cu Rocco Sedano și cu Herve Camilleri, și prin prisma religiei, a credinței. E de părere că relațiile au eșuat pentru că nu împărtășea cu ei aceleași visuri, aceleași idealuri.

„Încerc să îmi asum o mare parte din ceea ce a fost greșit. Cred că, uneori, în viață, noi, femeile, credem că putem purta orice fel de relație pe umeri și că îi putem schimba. Eu, recunosc, am ales persoane cu care eram din lumi foarte diferite. Am preferat să mă retrag când crucea a devenit prea grea, pentru că, să știți, există o cruce a relației, care poate fi o binecuvântare sau nu. Trebuie să ne dăm seama atunci când am făcut-o lată că e mai bine să te retragi. Primul soț nu era deloc creștin. Ateii și creștinii avem valori complet diferite, chiar dacă vrem aceleași lucruri, ideea e că le vrem în alte moduri. Iar următorul soț era foarte creștin, dar în alt stil de căutare a credinței. Când suntem diferiți, ca spiritualitate și ca trăire, nu poți continua. Noi, femeile, avem acest curaj debordant să ne punem în fața acestor relații toxice, să credem că putem schimba ceva, dar, la final, să vedem că, de fapt, nu am reușit mai nimic”, ne-a mai declarat artista, pentru Impact.ro

Urmăriți Impact.ro și pe
Simona Ecovoiu
Este reporter special în departamentul Exclusiv al Impact.ro. Absolventă a Liceului de Filologie-Istorie și a Facultății de Sociologie, a debutat în presa scrisă la Evenimentul Zilei, apoi a...