Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 grade pe scara Richter s-a produs marți, pe data de 14 februarie, în județul Vâlcea. Seismul a avut loc la ora locală 15:16 și a stârnit o panică de nedescris. De altfel, un bărbat din Târgu Jiu a recurs la un gest incredibil pentru a-şi salva viața. Iată ce a făcut omul când pământul a început să se miște!
Un cutremur puternit a zguduit marți, 14 februarie, țara noastră. Pentru câteva secunde, clădirile au vibrat, iar oamenii s-au panicat foarte tare în momentul în care pământul a început să le fugă de sub picioare. Aceștia s-au ascuns care pe unde au putut, pentru a nu fi loviți de obiecte.
Un bărbat, însă, a recurs la un gest șocant în timpul seismului. Fără să stea prea mult pe gânduri, acesta a sărit de la etajul 1. Ulterior, omul în vârstă de 55 ani a cerut ajutorul medicilor, acuzând o durere la gleznă.
„Le-a povestit asistentelor că a sărit de la etajul 1 în timpul cutremurului. I se fac investigații”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Târgu Jiu, Mihaela Țicleanu, potrivit celor de la Antena 3.
Totodată, o femeie în vârstă a solicitat ajutorul cadrelor medicale, după ce a suferit o luxație de șold. Fiica sa ar fi tras-o de mână pentru a o scoate afară din casă, tot de teama cutremurului.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Seismul cu magnitudinea de 5,7 grade pe scara Richter s-a simțit bine în municipiul Târgu Jiu și a afectat serios mai multe clădiri din oraș, inclusiv primăria. Pompierii au intervenit, ieri, pentru a îndepărta cărămizile căzute și pentru a se asigura că nu există niciun pericol pentru oameni.
„Am evacuat personalul, dar intensitatea cutremurului a fost foarte mare și durata lui, după părerea mea, a fost mai mare decât ieri.
Inclusiv în primărie sunt produse anumite prejudicii, pagube pentru mașinile din curtea primăriei, au căzut coșurile de pe clădirea primăriei”, a precizat primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.
„E o clădire veche, e o clădire de cel puțin 100 de ani, din păcate erau prevăzute cu coșuri, cum sunt sobele de pe vremuri. Vom convoca un comitet local pentru situații de urgență”, a mai spus edilul.
Citește și Fenomen ciudat în timpul cutremurului de la Târgu Jiu. Ce s-a întâmplat în altă parte a României!