VIDEO EXCLUSIV

Moment jenant la Promenada Operei: concertul în aer liber a fost întârziat din cauza zgomotului infernal produs de un generator VIDEO EXCLUSIV

Justin Gafiuc 28.08.2022, 11:34
Moment jenant la Promenada Operei: concertul în aer liber a fost întârziat din cauza zgomotului infernal produs de un generator VIDEO EXCLUSIV

Ajunsă la ediția cu numărul XII, Promenada Operei, un hub cultural desfășurat pe esplanada din fața Operei Naționale, a adunat sâmbătă mii de oameni la diferite ateliere sau spectacole derulate de-a lungul întregii zile.

Dar punctul de maxim interes a fost concertul în aer liber organizat seara, la închiderea evenimentului, când publicul a putut asculta arii din lucrări celebre, de la Verdi și Puccini până la Ceaikovski, Wagner sau Mozart.

S-au suprapus cu startul show-ului

Momentul a avut parte însă și de un incident neprevăzut. Reprezentația orchestrei și a artiștilor a trebuit să fie întârziată cu circa un sfert de oră din cauza zgomotului infernal produs de un generator cu care se încerca umflarea unui imens balon cu aer cald! Invitați la manifestare, cei de la proiectul Rise UP – Bucharest on the Sky by Machine Man, dependenți și de condițiile meteo legate de vânt, au pornit prea târziu operațiunea de ridicare a balonului, care s-a interferat până la urmă cu startul concertului.

Au reușit să-l ridice doar parțial, după care au renunțat, iar pânza s-a lăsat la pământ până aproape de scaunele aflate pe partea laterală a esplanadei. Între timp, lumea a început să aplaude ca un semn pentru începerea concertului și oprirea huruitului care bloca muzica.

A urmat apoi un concert de gală, de circa un ceas și jumătate, sub bagheta maestrului Tiberiu Soare. Iar pe scenă s-au produs numele cele mai importante ale Operei Române, inclusiv trei episoade de balet, la care publicul a putut să-i admire și pe prim-soliștii Cristina Dijmaru și Bogdan Cănilă.

Ateliere pentru pici și repetiții publice la balet

În prima parte a zilei însă, pentru copii a fost o adevărată feerie la work-shopuri. Atelierele de pictat pe față și creație de costume ori reprezentațiile studenților UNATC, care au adus pe scenă spectacole cu păpuși, au adus bucurie pe fețele celor mici.

La fel s-a întâmplat și cu scurtele repetiții de balet sau de pian, care i-au ținut pe copii cu ochii pe artiști.

Urmăriți Impact.ro și pe