Mocnește scandalul la Petromidia. Protest spontan azi-dimineață, în fața rafinăriei, la care au participat 150 de muncitori

Ioana Constantin 06.07.2021, 13:01
Mocnește scandalul la Petromidia. Protest spontan azi-dimineață, în fața rafinăriei, la care au participat 150 de muncitori

Protest spontan azi-dimineață, la Petromidia. Explozia în care a murit un om și 5 au fost răniți aduce în prim-plan nemulțumiri mai vechi ale salariaților. 15o de muncitori s-au adunat azi dimineață în fața rafinariei într-un protest spontan în care au cerut condiții mai bune, concedii integrale și salarii proporționale cu riscurile la care se expun.

Protest spontan azi-dimineață, la Petromidia

A fost o întâlnire spontană, pur și simplu. În primul rand pentru colegul decedat, și în al doilea rând să spunem ce se întamplă, a declarat un muncitor.

Condițiile de muncă și siguranță personală sunt primele motive care îi nemulțumesc pe oameni. Cu toții au povești și relatări din care se desprind motivele de teamă, la locul lor de muncă.

Să vină inspectorii ISU ca să vadă ventile legate de alte ventile cu sârma, prin instalație. Așa trebuie să vină, nu cum au venit și-i duce pe unde vor ei. Exact acum o săptămână s-a întmplat ca un ventil să fie legat de alt ventil. Trebuia să vină să schimbe ventilul direct și să nu pună altul să-l sudeze și să-l facă cu sârma. Este o lucrare românească, a spus un alt muncitor.

Muncitorii care au ieșit în stradă la protest vor și salarii mai mari față de cele actuale, ținând cont de riscurile la care sunt supuși, dat fiind că rafinăria a explodat de două ori în ultimii cinci ani, odată în august 2016, iar a doua oară săptămâna trecută, pe 2 iulie 2021. În ambele situații au fost înregistrați morți din rândul salariaților.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Nu în ultimul rând, oamenii se gandesc la pensie. O grupă de muncă superioară i-ar scoate mai devreme la pensie după o viață plină de riscuri în rafinărie.

Protest spontat azi-dimineata la Petromidia
Protest la Petromidia

La scurt timp după încheierea protestului conducerea rafinariei a venit și ea cu un punct de vedere. Reprezentanții acesteia spun că au discutat cu angajații și vor încerca să gasească soluții suplimentare pentru creșterea siguranției pe platforma Petromidia. În contextul negocierilor sindicale în curs, legate de majorarea salariilor din contractul colectiv de muncă, aceștia și-au reiterat si dorințele, și așteptările financiare.

În cursul acestei dimineți, un grup de angajați s-a adunat în fața rafinăriei Petromidia pentru a-și manifesta solidaritatea cu colegii răniți în incidentul de vineri. În același timp, au aprins lumânări în memoria colegului înmormântat în cursul zilei de ieri. Ne alăturăm și le mulțumim pentru acest gest, într-un moment dificil pentru familia Rompetrol. Considerăm că doar printr-o strânsă colaborare între companie și toți cei care activează pe platforma Petromidia (angajați, contractori, subcontractori, furnizori de servicii și produse) putem găsi cele mai bune și mai sigure soluții pentru creșterea siguranței operaționale a unităților de producție și a personalului adiacent.

Este responsabilitatea noastră, a companiei și a angajaților, să găsim și să implementăm cele mai bune soluții pentru o creștere continuă a gradului de securitate pe platformă. În același timp, împreună depunem toate eforturile pentru a menține în funcțiune această unitate, pentru a crea locuri de muncă, pentru a asigura combustibili de calitate în România și regiune, pentru a genera taxe și contribuții la bugetele de stat locale și centrale, potrivit KMG International.

Reprezentanții rafinăriei susțin că în fiecare an compania a alocat sume importante pentru modernizarea, revizia și verificarea unităților de producție, alinierea la noile tehnologii (senzori, unități de control de la distanță, sisteme de prevenire și monitorizare), reducerea impactului asupra mediului, dar și în ceea ce privește personalul și pregătirea lui (echipamente, simulări, exerciții, antrenamente etc.).

În condițiile actuale, activitatea de producție oprită și cercetarea în desfășurare, compania încearcă să găsească cele mai bune soluții pentru protejarea angajaților și menținerea locurilor de muncă în această perioadă. Protestul de la Petromidia a durat o oră, dupa care oamenii au intrat în schimbul de lucru.

Urmăriți Impact.ro și pe