Mircea Sandu, despre cel mai mare regret din carieră. Nașul a spus tot. Ce ar fi vrut Mircea Sandu și nu a reușit să facă, citiți în articolul de mai jos.
Fostul șef al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a făcut dezvăluiri și a spus care este cel mai mare regret din viața lui. Mircea Sandu, 68 de ani, a dispărut din viața publică după aproape 25 de ani în care a condus fotbalul românesc, funcție care i-a adus și porecla ”Nașul”.
După o carieră prolifică de fotbalist, Mircea Sandu a intrat în structurile de conducere ale FRF, iar în anul 1990, fostul atacant al Sportului Studențesc era ales președinte al Federației.

Astfel, odată instalat la șefia FRF, Mircea Sandu a rămas în fruntea ei timp de 24 de ani, fiind înlocuit, în 2014, de Răzvan Burleanu. Acum, ”Nașul” a fost părăsit de toată lumea, este singur și o recunoaște și el. Astfel, prieteniile legate cu oamenii de fotbal au devenit istorie, însă omul de fotbal nu regretă nimic.
”Am fost integrat fotbalului românesc cam 50 de ani. Aproape o viaţă de om! După 50 de ani cine se mai interesează de mine? Mai nimeni, ca să nu zic de-a dreptul nimeni! Fotbalul românesc nu mai este interesat de mine. Au uitat tot ceea ce am făcut. Toată munca mea a fost dată la spate. Eu nu mai contez. Nu meritam atâta ignoranță. Atunci, eu de ce-aş mai fi interesat de fotbal?”, a declarat Mircea Sandu.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Scandalul dintre FRF și LPF a atins cote alarmante, fiecare instituție acuzând-o pe cealaltă că este incompetentă. Mircea Sandu este la curent cu disputa dintre Gino Iorgulescu și Răzvan Burleanu.
“Chiar nu mă interesează ce se întâmplă între FRF și LPF, nici nu m-am preocupat să cunosc detaliile ca să-mi dau seama cine are dreptate și cine nu. Din partea mea, să se și bată, să facă ce vor. Nu m-a întrebat nimeni de sănătate, deci în niciun caz nu mi-a cerut nimeni o părere despre subiectul ăsta. Cu sinceritate vă spun că nu îmi pasă. Sunt într-un moment al vieții mele în care mă simt pur și simplu dezamăgit și prefer să îmi acord atenție numai mie. 50 de ani am trăit pentru fotbal, am lăsat totul pentru fotbal. Acum trăiesc pentru familia mea. Îmi ajunge, chiar nu vreau să mai aud de fotbalul românesc”, a mai spus Mircea Sandu.
Continuarea interviului pe playsport.ro.