Mircea Dinescu continuă războiul cu Gabriel Liiceanu. Ce îl acuză că făcea în zilele Revoluției

Blandiana, Dinescu, Liiceanu. Trei nume emblematice în cultura românească, implicate într-o poveste demnă de emisiunile de scandal. Iar conflictul este departe de final. Mircea Dinescu continuă războiul cu Gabriel Liiceanu. Ce îl acuză că făcea, de fapt, în zilele Revoluției.

Mircea Dinescu continuă războiul cu Gabriel Liiceanu

Ana Blandiana a fost cea care a smuls inelul și a aruncat grenada ce a dus la unul dintre cele mai neașteptate scandaluri din spațiul public românesc. Mircea Dinescu a fost cuzat de poetă că, în timpul unui mic dejun diplomatic din 1990, întrebat de ministrul francez de Externe „dacă se ştie cine erau tinerii morţi la Intercontinental”, ar fi răspuns ironic: „Hitlerjungend” (n.r. – tineretul lui Hitler). A urmat o reacție dură, dar și un nou șir de acuzații.

„Îmi amintesc un moment în care, făcând un elogiu impresionant şi aproape romantic tinerilor morţi la Intercontinental, Roland Dumas a întrebat dacă se ştie cine erau. Şi înainte să ia cineva cuvântul, în timp ce Maşa îi traducea întrebarea franceză, Mircea Dinescu a spus „Htlerjungend”. A fost o secundă de stupoare, după care cu toţii, uitând că trebuie să vorbim franţuzeşte, îi ceream în română autorului textului din Liberation să se explice. Iar el a explicat – tradus cu reticenţă de soţie – că nu trebuie să li se exagereze importanţa, este vorba despre nişte utecişti care cu puţine zile în urmă scandaseră sloganuri procomuniste”, este relatarea scriitoarei din volumul „Soră Lume”.

Reacția nu a întârziat să apară. Pe pagina sa de Facebook, Mircea Dinescu a scris că Blandiana „ticluieşte” în cartea abia lansată „imaginea monstrului invidios pe gloria postumă a acelor copii care i-ar face dincolo de mormânt o concurenţă neloială”.

„Intitulându-şi o carte post-decembristă „Proiecte de trecut”, Ana Blandiana şi-a dat singură în vileag meteahna de care suferă, căci, plutind pe aripile amneziei, continuă şi astăzi să-şi reşapeze trecutul, bazându-se pe proiectul unei devastatoare iubiri de sine la care a lucrat cu osârdie toată viaţa. Ce blestem ispăşeşte oare această doamnă bântuită de demonul antropofagiei?! Al tatălui care, proaspăt întors din puşcăriile comuniste, a ars ca o torţă în curtea bisericii, pe când îşi spăla hainele preoţeşti cu neofalină?! Sau blestemul poeziei despre tătucul Stalin, publicată la puţină vreme după acea tragedie în tentativa, reuşită de altfel, de a-şi spăla originea „nesănătoasă”, înrădăcinată în trecutul legionar al nefericitului său părinte?! Interpretând anapoda o comparaţie a subsemnatului între hitlerjugendii, care şi-au adorat cu fanatism Conducătorul, şi decreţeii care, dimpotrivă, s-au revoltat contra celui ce i-a obligat să se nască, strigând „Jos Ceauşescu!” înainte de a fi împuşcaţi, Ana Blandiana ticluieşte imaginea monstrului invidios pe gloria postumă a acelor copii, care i-ar face dincolo de mormînt o concurenţă neloială”, a scris Mircea Dinescu, pe Facebook.

„Ceea ce a început în iarna lui ʼ89 ca act de demnitate şi sacrificiu a sfârşit, prin contribuţia lui, ca prostituare a istoriei”

După replica acidă dată de Mircea Dinescu Anei Blandiana, un nou personaj își făcea apariția în ring. Într-un text publicat pe platforma Contributors, Gabriel Liiceanu scrie, fără să dea nume, despre „un disident care se lăfăie într-un comportament de puşlama ordinară” pe care îl numește „scandalagiu, vedetă, mitocan, poftangiu, un claun isteric locuit de patima căpătuielii”. 

„Faptul că un asemenea individ a aspirat la rangul de „simbol al revoluţiei” dă măsura felului în care ceea ce a început în iarna lui ʼ89 ca act de demnitate şi sacrificiu a sfârşit, prin contribuţia lui, ca prostituare a istoriei. Rar îţi e dat să vezi categoriile vieţii mai crunt caricaturizate de un singur ins, rar se întâmplă ca „jumătatea funestă” a lumii să scape mai voioasă de sub control. Puţini oameni, în deceniile din urmă, au debilitat atât de mult, prin isprăvile lor, fiinţa morală a românilor, sădind în ei credinţa că sunt condamnaţi să trăiască într-un univers pocit şi populat cu oameni scălâmbi”, a scris Liiceanu.

Mircea Dinescu continuă războiul cu Gabriel Liiceanu.  Întrebat despre evenimentele din decembrie 1989, Dinescu a dezvăluit ce ar fi făcut, de fapt, Liiceanu în zilele Revoluției. Scriitorul a spus că a dat dovadă de curaj în acele momente, în care „toată servitorimea lui Ceauşescu stătea cu degetul pe trăgaci”, în timp ce filosoful „s-a auto-arestat la domiciliu”.

„Am avut, totuşi, curajul de a anunţa fuga dictatorului ca să iasă lumea din case, chestie plagiată de Iohannis mai târziu, dar pe invers. Am zis „curaj“ pentru că în ziua aceea toată servitorimea lui Ceauşescu stătea cu degetul pe trăgaci. Sigur că astăzi unii au îndoieli, şi chiar domnul Gabriel Liiceanu se joacă cu „ghemul încâlcit al acelor evenimente“, încercând să-mi croşeteze alt pulover decât cel pe care îl purtam atunci. I-aş face cadou acel pulover cu condiţia să-mi dea la schimb pijamaua cu dungi în care s-a auto-arestat la domiciliu chiar în acea zi”, a spus Mircea Dinescu, pentru Adevărul.