Ministrul rus Serghei Lavrov, atacuri dure la adresa Occidentului: „Încearcă să facă din Republica Moldova o a doua Ucraina”

Badea Violeta 16.06.2022, 21:49
Ministrul rus Serghei Lavrov, atacuri dure la adresa Occidentului: „Încearcă să facă din Republica Moldova o a doua Ucraina”

Serghei Lavrov, cel mai înalt diplomat rus, a declarat joi, 16 iunie, într-un interviu acordat unui post rusesc că țările occidentale plănuiesc să facă din Moldova o altă Ucraină. De asemenea, ministrul rus de Externe a mai precizat că Chișinăul șantajează Moscova, încercând să obțină cât mai multe avantaje de la Rusia.

Serghei Lavrov, noi acuzații la adresa Occidentului

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, acuză Occidentul că încearcă să transforme Republica Moldova într-o a doua Ucraină. De asemenea, acesta acuză Chișinăul că se ocupă cu șantajul.

În opinia oficialului rus, Moldova cere Moscovei să livreze gaz la preț redus, iar dacă aceasta refuză, atunci Republica Moldova își va accelera aderarea la UE. Cu toate acestea, Lavrov a mai precizat că, dacă Rusia oferă un discount, Republica Moldova va adera totuși la Uniunea Europeană, dar mai lent.

„Bineînțeles, (Occidentul) e clar că încearcă să facă din (Republica) Moldova o a doua Ucraina. Și o astfel de abordare consumeristă din partea conducerii actuale a Moldovei este foarte, foarte grăitoare, când spun: Hai să începem acum aderarea la Uniunea Europeană și apoi vom vedea ce promisiuni ne fac ei acolo, poate vom decide să rămânem în Comunitatea Statelor Independente.

Și alte declarații: Rușii ar trebui să ne facă reducere la gaz, față de contractul semnat, și să ne amâne plățile”, a declarat Serghei Lavrov într-un interviu pentru postul rusesc NTV.

serghei lavrov, atac dur la UE. „A devenit agresiva si belicoasa”
Serghei Lavrov

„Rusia nu este curată ca lacrima”

Serghei Lavrov a oferit un interviu și pentru BBC. În cadrul acestuia, ministrul rus a subliniat faptul că Rusia nu a declanșat un război în Ucraina, ci o operațiune specială. Aceasta fiind singura modalitate prin care rușii au putut arăta Occidentului că tragerea Ucrainei în NATO ar fi o greșeală.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

După această declarație, jurnalistul BBC a intervenit și a citat un raport oficial al ONU despre un sat din Ucraina, Yahidne, unde „360 de locuitori, inclusiv 74 de copii și cinci persoane cu dizabilități, au fost forțați de forțele armate ruse să stea timp de 28 de zile în subsolul unei școli… Nu erau toalete, apă… 10 bătrâni au murit”.

Ulterior, Serghei Lavrov a recunoscut că Rusia nu este curată ca lacrima. „Rusia nu este curată ca lacrima. Rusia este ceea ce este. Și nu ne este rușine să arătăm cine suntem.”. Totuși acesta a precizat că reprezentanții ONU sunt supuși unor presiuni din partea Occidentului pentru a amplifica știrile false.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...