Ministrul Apărării, despre presupușii mercenari români în Ucraina: Nu putem ști cine a ajuns acolo și cu ce scop

Ana Anitoiu 19.04.2022, 09:33
Ministrul Apărării, despre presupușii mercenari români în Ucraina: Nu putem ști cine a ajuns acolo și cu ce scop

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a vorbit despre presupușii mercenari români care ar fi ajuns în Ucraina. Oficialul a spus că această acuzație ce a fost făcută de Ministerul rus al Apărării este falsă, cu toate că nu se poate verifica dacă există cetățeni străini în Rusia sau în țara invadată și nu se poate ști cine a ajuns acolo și cu ce scop.

România, acuzată de Rusia că a trimis mercenari în Ucraina

Ministerul rus al Apărării a anunțat că România se află în topul țărilor care au trimis mercenari să lupte în Ucraina de partea Kievului. Instituția nu a prezentat nicio dovadă pentru această afirmație pe care a făcut-o.

„Regimul naționalist de la Kiev a angajat un total de 6.824 de mercenari străini din 63 de țări de la începutul operațiunii militare speciale”, a spus purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul-maior Igor Konașenkov.

Potrivit acestuia, cei mai mulți dintre acești mercenari, adică 1.717, au intrat în Ucraina din Polonia, iar din Statele Unite ale Americii, Canada și România au venit în ajutorul Kievului câte aproximativ 1.500 de luptători.

În plus, conform ministerului rus al Apărării, în Ucraina ar mai fi ajuns până la 300 de luptători din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord și Georgia, iar 190 de persoane ar fi venit din unele zone din Siria ce sunt controlate de Turcia.

Ministrul Apararii, despre presupusii mercenari romani in Ucraina
Ministrul Apararii, Vasile Dincu. Foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu

Ministrul Apărării, despre acuzația Rusiei referitoare la mercenarii români

Ministrul Apărării a spus că se poate verifica dacă a trecut granița către Ucraina un număr mare de români. Vasile Dîncu a spus că autoritățile din România au o statistică exactă de la frontieră, iar în această perioadă nu au mers oameni în țara invadată de Rusia la 24 februarie, la ordinul președintelui rus Vladimir Putin.

„Este o informație falsă… Nu putem verifica dacă sunt cetățeni străini în Rusia sau Ucraina… Nu putem ști cine a ajuns acolo și cu ce scop. Noi știm fluxul către Ucraina, nu au mers oameni în această perioadă spre Ucraina, avem o statistică exactă… Este o informație pentru opinia publică nespecializată”, a spus ministrul la Digi24.

Vasile Dîncu a adăugat că, de fapt, prin astfel de acuzații nefondate, rușii încearcă pun în aplicare un procedeu propagandistic prin care încearcă să arate că dețin date foarte exacte. Oficialul a explicat că rușii vor să dea impresia că motivul pentru care nu reușesc în războiul din Ucraina este acela că există o coaliție mondială împotriva Moscovei.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...