Ministrul Alexandru Rafila, semnal de alarmă despre varianta Omicron, înainte de sărbători: „Lumea are impresia că pandemia s-a încheiat”

Cătălina Burghelea 30.11.2021, 07:01
Ministrul Alexandru Rafila, semnal de alarmă despre varianta Omicron, înainte de sărbători: „Lumea are impresia că pandemia s-a încheiat”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a făcut dezvăluiri noi despre varianta Omicron, descoperită în Africa de Sud. Medicul român trage un mare semnal de alarmă înainte de sărbătorile de iarnă și spune că noua variantă ar putea avea trei scenarii de evoluție în țara noastră. „Comportamentul individual este cel care o sa dicteze situaţia de sărbători şi mai ales după sărbători, în ianuarie”, este de părere fostul reprezentant al României la OMS.

Ce spune Alexandru Rafila despre varianta Omicron

Doctorul Alexandru Rafila este revoltat de faptul că românii se înghesuie la târgurile de Crăciun, deschise în multe orașe. Noul ministru al Sănătăţii avertizează că pandemia de coronavirus nu s-a terminat încă şi îi sfătuieşte pe oameni să fie mai temperaţi în această perioadă, când o nouă variantă Covid provoacă îngrijorări printre specialiști.

Medicul Rafila s-a arătat îngrijorat de felul cum s-au organizat târgurile de Crăciun, mai ales în Capitală, unde măsurile de protecţie, cu precădere distanţarea socială, nu sunt deloc respectate. Aglomerația ar putea duce la un nou val de îmbolnăviri, în perioada următoare.

Noul ministru al Sănătății este revoltat

Noul ministru al Sănătății trage un semnal de alarmă privind aglomeraţia şi haosul create la târgurile de Crăciun din acest an. Celebrul medic a declarat, la un post de televiziune cunoscut, că, din cauza comportamentului iresponabil al unora, ne-am putea confrunta cu un nou val de infectări după sărbătorile de iarnă.

„Lumea are impresia că pandemia s-a încheiat. În loc să avem sărbători liniștite, facem tot posibilul să le stricăm. Comportamentul individual este cel care o sa dicteze situaţia pe care o să o întâmpinam de sărbători şi mai ales după sărbători, în ianuarie. Faptul că ne aflăm pe un trend descendent ar trebui consolidat. Măcar să se golească spitalele. Încă sunt cifre îngrijorătoare. Așteptările doar din partea Ministerului Sănătății sunt insuficiente”, a precizat Alexandru Rafila, luni seara, la România TV.

Compania BioNTech lucreaza deja la un vaccin pentru varianta Omicron

3 scenarii privind evoluţia variantei Omicron

În ceea ce privește varianta Omicron, descoperită în Africa de Sud, ministrul Alexandru Rafila spune că se transmite mai repede decât celelalte și că are în vedere trei scenarii.

„Până acum, această variantă se transmite mai repede decât celelalte. De aici plecam cu 3 scenarii. Cel favorabil ar fi ca acesta sa se transmită mai repede, dar patogenitatea să fie mai mică. Ar deveni o viroză respiratorie obișnuita. Celelalte doua scenarii nu sunt la fel de optimiste. A doua varianta ar putea fi cu simptomatologie nemodificata faţă de varianta Delta. Asta ar duce la o şi mai mare aglomerare a sistemului de sănătate.

Cel mai rău scenariu ar putea consta într-o evoluție în care ai un număr mare de cazuri şi o simptomatologie mai gravă decât în cazul variantei Delta. Eu cred că o sa fie una dintre primele 2 variante. În general, în cazul acestor viroze, cu cât crește transmisibilitatea, s-a observat că patogenitatea tinde să scadă”, a precizat noul ministru al Sănătății.

Totuși, medicul exclude un nou lockdown total în această perioadă, însă face apel la precauție şi responsabilitate, pentru a putea trece cu bine de sărbătorile de iarnă.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cătălina Burghelea
Este redactor Playtech. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a masterului în Marketing Online din cadrul ASE, Catalina Burghelea s-a alaturat echipei de stiri de...