Mihai Stoica e comparat cu Fane Spoitoru. Un fost antrenor al FCSB face dezvăluiri complete, ce mesaje îi dădea

Andrei Simion 08.03.2023, 16:10
Mihai Stoica e comparat cu Fane Spoitoru. Un fost antrenor al FCSB face dezvăluiri complete, ce mesaje îi dădea

Un fost antrenor al FCSB l-a comparat pe Meme Stoica cu Fane Spoitoru. Tehnicianul a făcut dezvăluiri complete despre ce s-a întâmplat în culisele formației roș-albastre, inclusiv ce mesaje a primit de la managerul general al echipei de fotbal, înainte de a-și da demisia.

Fostul antrenor FCSB, despre Meme Stoica

Fostul antrenor al FCSB Leo Strizu a spus că Meme Stoica poate fi supărat și să aibă „toane proaste” și câte două săptămâni la rând și că obișnuiește să sară de la o stare la alta.

„Primesc mesaj pe telefon: „Mă, tu ce cauți în cantonament? Fă-ți bagajul sau du-te acasă liniștit!”. De la Meme Stoica. Eu nu eram pregătit de cantonament, v-am spus. A fost o discuție cu conferința și să stau la club. Te uiți la antrenament, joci un tenis, după care vorbești cu Pinti și așa mai departe. Ce trebuia să fac pe acolo, cu antrenorii în general.

I-am zis: „Băi, Memeule, hai să vorbim un pic”. „N-avem bă ce să vorbim!”. N-a vrut să vorbească. Tot prin mesaje: „Până la urmă, ce trebuie să fac eu? Eu mi-am dat seama ce trebuie să fac, dar vreau să aud de la tine”. „Nimic! Te duci la conferințe și vii la meciuri oficiale”, a povestit Leo Strizu, potrivit fanatik.ro.

Meme Stoica a dat startul glumelor dupa plecarea lui Leo Messi de la Barcelona
Meme Stoica

„Meme Stoica e un fel de Fane Spoitoru în pușcărie”

De asemenea, Leo Strizu, în vârstă de 55 de ani, a spus că managerul general al FCSB Meme Stoica este un fel de al doilea Gigi Becali, dar și un fel de Fane Spoitoru în pușcărie.

„De atunci, eu mi-am dat seama că e groasă. Că ce vrea să facă Meme-ul la Steaua (n.r.FCSB), poate fac ceva o comparație greșită… E un fel de Fane Spoitoru prin pușcărie! Dumnezeu să-l odihnească! Poate m-am dus prea departe, poate e o dictatură…

Dar vă spun, în momentul în care pe Mihai Stoica niciun antrenor nu poate să-l controleze… În momentul în care îl controlează antrenorul, nu știu dacă zboară antrenorul, dar Meme-ul nu mai are niciun rost.

Nu mi s-a dat nicio veste că nu plec în cantonament. M-am trezit dimineață la 8:30 cu telefon, știam că nu plec: „Domnul Strizu, unde sunteți?”. „Dorm!”. „Păi nu sunteți în cantonament?”. „Nu! Ăsta a fost punctul conducerii și decizia. Și gata, punct!”.

Când îl întrebi clar pe om și îți răspunde: „Mă, până la urmă ce fac eu?”. „Nimic!” Ce clauze să mai vrei? Am multe de discutat și e un șir frumos. Eu înțelesesem despre ce e vorba și mă dezic total.

Am făcut un program, în care mergeam dimineața să beau cafeaua cu Pinti, să mai vorbim și după care plecam și îmi vedeam de treabă. Nu mergeam la antrenamente”, au mai spus Leo Strizu.

Meme Stoica, despre acuzațiile ce i-au fost aduse

De cealaltă parte, Mihai Stoica, în vârstă de 57 de ani, a spus doar că are compasiune pentru Leo Strizu, după ce a glumit întrebând retoric dacă acuzațiile pe care i le-a adus acesta sunt „grave, grave sau așa și ala grave”.

Managerul general al FCSB Meme Stoica a ignorat astfel acuzațiile ce i-au fost aduse fostului antrenor din acte. „Hai, mă, lăsați-mă cu Leo Strizu!”, a fost reacția lui și după ce tehnicianul și-a anunțat demisia.

Urmăriți Impact.ro și pe