Mihai Șora, replică surpriză pentru cei care l-au întrebat dacă se vaccinează la 104 ani. Ce fel de viață a catalogat drept ”obositoare”

Iancu Andreea 19.01.2021, 18:42
Mihai Șora, replică surpriză pentru cei care l-au întrebat dacă se vaccinează la 104 ani. Ce fel de viață a catalogat drept ”obositoare”

Scriitorul Mihai Șora dă încă o dovadă de civism și luciditate într-o problemă care privește întreaga omenire. Ajuns la venerabila vârstă de 104 ani, Șora a fost întrebat de curioși care este poziția sa vis a vis de vaccinarea anti-Covid-19, având în vedere că domnia sa se regăsește printre persoanele care ar trebui să se vaccineze în cea de-a doua etapă, ce abia a debutat în România. Răspunsul lui Mihai Șora este cât se poate de înțelept.

Ce a răspuns Mihai Șora celor care l-au întrebat dacă se vaccinează

Filosof și eseist român, Mihai Șora, este dovada clară că o minte limpede te poate ajuta să te bucuri de multe primăveri în calendarul vieții. Aflat la vârsta de 104 ani, scriitorul este extrem de ancorat în realitatea zilelor noastre, ba chiar pus la punct cu metodele moderne de socializare. Contul de Facebook al românului este extrem de apreciat, mai cu seamă pentru părerile obiective și maniera plăcută prin care prezintă diferite aspecte cotidiene.

Pentru că subiectul principal al ultimelor luni îl reprezintă pandemia și de curând campania de vaccinare, Mihai Șora a ales să își exprime opinia, după ce a fost asaltat de întrebări. Eseistul a vorbit despre intenția de a se vaccina anti-Covid-19, criticând totuși faptul că românii au tendința de a se isteriza cu privire la alegerile celor din jur.

Sunt întrebat (mai înțepat sau mai duios) dacă mă voi vaccina.
Credeam că este limpede și toți cei care – alfabetizați din fragedă pruncie – trec pe aici chiar înțeleg ce scriu negru pe alb ori spun cu voce tare, cât să ajungă pân’ la Moscova, Beijing sau Llanfairpwllgwyngyllgogerychwyrndrobwllllantysiliogogogoch.
Firește că o voi face, îndată ce-mi va veni rândul, este de părere scriitorul, potrivit postării de pe pagina sa de Facebook.

Scriitorul Mihai Șora a împlinit venerabila vârstă de 104 ani
Scriitorul Mihai Șora a împlinit venerabila vârstă de 104 ani

Șora: „Tare obositoare trebuie să fie o viață dusă cu pușca mereu pe umăr”

Pe de altă parte, scriitorul a vorbit despre faptul că unii români sunt extrem de țâfnoși, în ciuda vremurilor dificile pe care le traversează omenirea în această pandemie. Mihai Șora consideră extrem de obositoare viața acelora care aleg să sfideze inteligența și respectul, alegând să trăiască în neîncredere și trufie față de cei din jur.

Țâfna (la limita isteriei) care s-a înstăpânit pe unii dintre români chiar nu-și are rostul în vremurile acestea apăsătoare de pandemie (și, de altfel, în nicio altă împrejurare). Tare obositoare trebuie să fie o viață dusă cu pușca mereu pe umăr, în neîncredere, trufie, sfidare a inteligenței și a respectului de sine, a remarcat Mihai Șora în postarea publicată pe 19 ianuarie 2021.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...