Mihai Morar și-a făcut curaj și a povestit drama prin care a trecut cu fiica sa. Micuța Roua a ajuns de urgență la spital. „Nu am primit un mesaj mai dureros decât ăsta”

Andrei Simion, Diana Dumitrache 13.01.2023, 12:38
Mihai Morar și-a făcut curaj și a povestit drama prin care a trecut cu fiica sa. Micuța Roua a ajuns de urgență la spital. „Nu am primit un mesaj mai dureros decât ăsta”

Mihai Morar și-a făcut curaj și a povestit drama prin care a trecut cu fiica sa. Micuța Roua a ajuns de urgență la spital, iar tatăl ei a spus că nu a primit nicicând un mesaj mai dureros decât cel pe care i l-a trimis soția lui, explicându-i ce i-au spus medicii.

Mihai Morar, despre drama prin care a trecut fiica lui

La jumătatea lunii decembrie, Mihai Morar a trecut prin una dintre cele mai neplăcute episoade din viața lui. Fiica lui cea mică, Roua, care va împlini 4 ani în iulie, a avut nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență.

De la o banală amigdalită, mezina lui Mihai Morar a ajuns în doar câteva zile la un pas de a-și pierde o parte dintr-un plămân. Complicația pe care a făcut-o se numește pleurezie sau „apă la plămâni”. Prezentatorul se afla în drum spre Oradea, orașul în care a fost caravana faptelor bune în 2022, când soția lui i-a dat o veste îngrijorătoare.

„O lăsasem acasă pe fiica mea cea mică, pe Roua, cu o amigdalită acută care era deja în a patra zi de tratament cu antibiotic. Episoadele de febră apăreau o dată la câteva ore. Era aproape o săptămână de când era sub observație medicală. Febra nu scădea. Începuse să tușească sec, să respire greu și am stabilit în acea zi să mergem din nou cu ea la un consult.

La cabinet, consultul la plămâni, precum și testul CRP indicau o infecție alarmantă, asta la 4 zile după un alt consult amănunțit la care plămânii nu arătau a fi deloc afectați. Indicația medicului pediatru a fost pe loc internarea de urgență într-o clinică de pediatrie.”, a povestit Mihai Morar în podcastul său, „Fain și simplu”.

Vedetele pun din nou lacatul pe localuri? Patronii incearca sa se salveze de la faliment. Mihai Morar: ”Din pacate, a scazut foarte mult numarul turistilor straini” EXCLUSIV
Mihai Morar

Mihai Morar, despre pericolul în care s-a aflat fiica lui

Mihai Morar a mai povestit că în cele din urmă, medicii au descoperit că unul dintre plămânii fiicei lui era „înecat în lichid la propriu”. Prezentatorul a precizat că nu și-a putut explica cum a fost posibil acest incident, în doar patru zile, în contextul în care copilul nu avea antecedente patologice.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Roua a avut nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a i se drena lichidul de la plămâni. În acea seară în care se internase, medicii îi fac trimiterea către un spital cu secție de pneumologie pediatrică. Roua și mama ei sunt urcate în ambulanță, traversează tot orașul și ajung la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie. (…) Pneumonia era atât de agresivă încât medicii au decis să o opereze pe Roua pentru a-i drena lichidul de la plămâni.

Neputința de a face ceva pentru copilul tău bolnav este, sigur, cel mai greu de dus dintre toate neputințele. Soția mea mi-a trimis un mesaj. Mi-a spus: Am vorbit acum cu medicii care o vor opera. Mi-au spus că dacă plămânul e necrozat îi voi scoate o parte din el. Cred că de la moartea bunicilor mei nu am primit un mesaj mai dureros decât ăsta.”, a mai povestit Mihai Morar, care s-a întors de urgență la București ca să fie alături de familia lui.

Mihai Morar a adăugat că operația de drenare a lichidului de la plămânul afectat a reușit, iar organul nu a apucat să se necrozeze. Medicii i-au spus lui și soției lui că au ajuns la timp pentru intervenție.

Mihai Morar, despre recuperarea fiicei sale

De asemenea, Mihai Morar a spus că zilele de după intervenția chirurgicală nu au fost ușoară, deoarece recuperarea după o anestezie totală este complicată la un copil.

„Nu e ușor să-i explici unui pui de om de ce trebuie să trăiască cu un tub de drenaj care îi iese din torace. Inițial echipa medicală ne anunțase că Roua trebuie să stea 3 zile la terapie intensivă, dar Roua a ieșit după o singură zi. Eram pregătiți pentru orice. Vreau să mă înclin în fața personalului medical. ”, a spus Mihai Morar.

Mihai Morar a precizat că fiica lui a fost operată, tratată și salvată într-un spital de stat fără să fi fost nevoie de vreo intervenție specială. Prezentatorul a adăugat că în sistemul de stat există „oaze de umanitate”, cum este locul în care a nimerit fiica lui.

Urmăriți Impact.ro și pe