Mesajul procurorului general al României pentru Elena Udrea, după acuzaţiile aduse de fostul ministru. „Nu este real”
Procurorul general al României, Gabriela Scutea, a reacționat la acuzațiile pe care le-a adus Elena Udrea, conform cărora unul sau mai mulți judecători din completul care a condamnat-o ar fi primit amenințări de la Parchetul general.
Elena Udrea, acuzații grave
Elena Udrea a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), după decizia de extrădare în țară pronunțată de Curtea de Apel din Sofia. Fostul ministru al Turismului și Dezvoltării Regionale a reclamat că unul sau mai mulți judecători dintre cei care au condamnat-o definitiv la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” ar fi fost amenințat la Parchetul General.
„Am sesizat CSM pentru a cerceta o situație șocantă, și este posibil și foarte probabil să explice cum s-a luat decizia ICCJ din 7 aprilie, prin care într-un mod ilegal și complet abuziv, cu încălcarea deciziei 685/2018 a CCR, mi s-a respins Contestația în Anulare din dosarul Gala Bute, ceea ce a dus la arestarea mea.
Reamintesc că doar mie, doar în acest dosar, contestația mea și a celorlalți doi (Obreja și Breazu) au fost respinse, iar in toate celelalte dosare aceiași judecători au admis contestațiile și s-a trecut la rejudecarea cauzelor!
Mai exact am cerut CSM să verifice dacă în dimineața zilei de 7 Aprilie, ziua în care s-a pronunțat decizia de respingere a cererii mele, cel puțin un judecător din cei patru care au fost pentru respingere, a fost chemat la Parchetul General și amenințat cu pușcăria de cineva din conducerea instituției dacă va fi pentru admiterea contestației mele și favorabil respectării deciziei nr. 685/2018 a CCR”, a fost mesajul publicat de Elena Udrea pe Facebook.
Reacția procurorului general al României la acuzațiile făcute de Elena Udrea
Procurorul general al României a declarat că ceea ce susține Elena Udrea nu este real și nu caracterizează activitatea Parchetului General. Gabriela Scutea a adăugat că speră că fostul ministru s-a raportat responsabil atunci când a făcut aceste acuzații.
„Sper ca Elena Udrea să fi indicat în sesizarea către CSM cine ar fi judecătorul vizat, să se raporteze responsabil când face astfel de afirmații. În primul rând, în perioada respectiva eram în proces de transfer al dosarelor fostei Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție către Secția de Urmărire Penală și Criminalistică și celelalte parchete,
aveam doar un cadru provizoriu pentru anchete cu magistrați. În al doilea rând, un astfel de episod nu este real și nu caracterizează activitatea PICCJ”, a declarat Gabriela Scutea, potrivit Mainnews.ro.
Elena Udrea a plecat din țară înainte de a fi condamnată la închisoare. Însă, a fost reținută de Poliția bulgară când încerca să treacă frontiera în Grecia prin Kulata. Judecătorii bulgari au decis să fie extrădată.
Fostul ministru al Turismului va trebui să plătească aproximativ 3 milioane euro sau 8,1 milioane de lei cu titlu de despăgubiri civile către Autoritatea Națională pentru Turism, 600.000 euro către Corin Boian și o altă sumă, de 300.000 euro, către Adrian Gărdean.