Meghan Markle, decizie în legătură cu familia lui Harry. Ce nu va mai face niciodată

Ioana Bucur 17.06.2022, 17:56
Meghan Markle, decizie în legătură cu familia lui Harry. Ce nu va mai face niciodată

La începutul lunii iunie, britanicii au celebrat-o pe Regina Elisabeta a II-a, care a devenit primul suveran al regatului care a împlinit 70 de ani de domnie. Evenimentul istoric ar fi pus punct relației familiei regale cu ducii rătăcitori. Meghan Markle a luat o decizie clară în legătură cu familia lui Harry. Ce ar fi promis că nu va mai face niciodată, după participarea la Jubileul de Platină.

Ce decizie a luat Meghan Markle cu privire la familia lui Harry

Regina Elisabeta a II-a a scris istorie în Marea Britanie, devenind primul monarh care celebrează Jubileul de Platină, niciun alt suveran al regatului nu a domnit atât de mult – 70 de ani – și este puțin probabil ca un altul să mai atingă o astfel de longevitate, în condițiile în care Charles, prinţul moştenitor are 73 de ani, fiul său va împlini în curând 40 de ani.

Recordul istoric a fost celebrat pe măsură, prin omagii, reviste comemorative, expoziţii, retrospective, emisii speciale, concerte.

De la Jubileu nu au lipsit nici ducii de Sussex. Pentru a evita orice situație stânjenitoare, familia regală și staff-ul de la Palatul Buckingham au pus la punct un plan pentru întoarcerea lui Meghan Markle și a prințului Harry la Londra, astfel încât cei doi frați să nu se intersecteze deloc în timpul ceremoniilor organizate în cinstea bunicii lor.

Faptul că au fost ținuți departe de membrii familiei regale și huiduielile primite în fața Catedralei St. Paul aproape că au umplut paharul pentru Meghan și Harry, însă lovitura de grație ar fi fost dată chiar de Kate și William, care au refuzat invitația de a participa la prima aniversare a micuței Lilibet.

Meghan Markle, decizie în legătură cu familia lui Harry. Ce nu va mai face niciodată

„A fost o lovitură pentru Meghan şi Harry”

După șirul de umilințe, Meghan Markle ar fi luat o decizie clară în legătură cu familia lui Harry.

„A fost o lovitură pentru Meghan şi Harry că ducii de Cambridge nu au participat la ziua fetiței lor. Iar pentru Meghan acesta a fost momentul când a luat hotărârea de a nu se mai întoarce niciodată în Marea Britanie”, a afirmat o persoană apropiată cuplului, pentru Heat.

Nici faptul că au primit dreptul doar la o vizită de 15 minute cu Regina Elisabeta a II-a nu a fost pe placul celor doi.

„Imaginile de la balconul Palatului sunt folosite foarte strategic de către Familia Regală. Ei sunt foarte conștienți că acest lucru deoarece tot ceea ce se întâmplă acolo face cât o declarație de presă, atât de important este acel moment de la balcon.

Este un element pe care îl pot controla, deci nu există semnale ambigue. Dacă i-ar fi permis prințului Andrew la balcon, vă puteți imagina răspunsul.

Și pentru Harry și Meghan, regina a dorit să arate că nu sunt membri regali odată ce au renunțat la tot şi au plecat în SUA”, a explicat Pauline Maclaran de la Centrul pentru Studiul Monarhiei Moderne de la Royal Holloway.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...