Medicul Mircea Beurean, reținut de polițiști pentru că a luat mită. DNA, detalii oficiale din anchetă

Mircea Beuran, reținut pentru luare de mită. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Celebrul medic Beuran se află în continuare în atenția publică. De această dată nu prin prisma unor pacienți , ci pentru luare de mită.  Medicul de la Sptialul Floreasca are deja deschis un dosar penal care vizează cazul femeii arse în timp ce se afla pe masa de operație, iar acum se va confrunta cu un altul.

Update 14:37- Medicul Mircea Beuran a fost plasat de judecători sub arest la domiciliu. Tribunalul Bucureşti a respins, vineri, cererea DNA privind arestul preventiv. Decizia nu este definitivă.

Medicul Beuran, reținut pentru luare de mită

Medicul Beuran a mai revenit în atenția publică după ce a fost prins de procurorii DNA că a primit mită 10.000 de euro pentru a propune în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală. Procurorii DNA a u făcut percheziții joi la Spitalul Floreasca din Capitală, dar și domicliul doctorului pentru că aveau suspiciune de luare de mită, care s-au conformat oficial vineri.

Spitalul de Urgență FloreascaI. Foto: nquam Photos / Mircea Manole

Spitalul de Urgență FloreascaI. Foto: nquam Photos / Mircea Manole

„În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, a acceptat şi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu. Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât şi pentru a asigura câştigarea acestui concurs de către martor”,  se arată într-un comunicat de presă, redat de Mediafax.

Mircea Beuran a fost reținut de polițiști pentru că a luat mită în perioada în care era preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat şi profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, potrvit datelor furnizate de DNA.

Tot DNA mai precizează că  toată situația a fost adusă la cunoștință ca urmare a sesizării depuse de persoana care a dat mita. În cursul zilei de joi, Mircea Beuran a fost audiat de procurori nu mai puțin de opt ore.