CTP a răbufnit, după greva medicilor de la Spitalul Floreasca pentru Beuran! Detaliul uimitor care a ieșit la iveală

Cristian Tudor Popescu, despre cazul pacientei arse din Spitalul Floreasca. Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Cristian Tudor Popescu face câteva precizări cu privire situația care s-a creat la Spitalul Floreasca, după ce o pacientă a ars de vie pe masa de operație, în ultimele zile din anul 2019.

Vinovat de toată această situație s-a dovedit a fi medicul Mircea Beuran, șeful secției de chirurgie a Spitalului Floreasca, după ce cercetarea efectuată de conducerea unității arată femeia a ars din cauza unei erori umane a echipei operatorii. Mircea Beuran a fost demis din funcție, iar în acest context, un grup de 25 de medici din cadrul Spitalului Floreasca au semnat și parafat o hârtie prin care anunță că vor intra în grevă și nu vor mai opera decât cazurile grave.

CTP: „Acești 25 de nemernici ar trebui dați afară pe loc”

„De ce? Pentru că tartorul lor (n.red. căpetenia dracilor), agramat, autor de furt intelectual și medic de partid, (citiți aici mai multe) așa-zisul „prof. univ.” Beuran, a fost demis din foncție. Beuran rămâne totuși chirurg, din asta nu l-a dat nimeni afară, poate să opereze în continuare în spitalul cu acreditare suspendată.
Dar nu mai e șef, Dumnezeule mare! Teribil! Înfiorător! Groaznic!”, comentează ironic jurnalistul Cristian Tudor Popescu, potrivit republica.ro.

Comentatorul mai spune că acești 25 de medici ar trebui să fie demiși la rândul lor, la fel ca medicul Mircea Buran.

Gelu Vișan și alte câteva persoane au participat ieri la un eveniment de susținere a doctorului Beuran, la Spitalul Floreasca. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Gelu Vișan și alte câteva persoane au participat ieri la un eveniment de susținere a doctorului Beuran, la Spitalul Floreasca. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„După părerea subsemnatului, acești 25 de nemernici ar trebui dați afară pe loc și să li se interzică să mai practice meseria. Să se ducă unde-or vedea cu ochii.
Dar cine să facă asta, de vreme ce șeful Colegiului Medicilor, Borcean, tocmai a contribuit la anchetă înălțându-i osanale marelui său tovarăș Beuran…”,

Reamintim că o pacientă a luat foc pe masa de operație, duminica trecută. Incidentul a fost făcut public sâmbătă, 28 decembrie, de deputatul USR Emanuel Ungureanu. Cel din urmă susține că o parte din vină i-ar aparține chirurgului Mircea Beuran, cel care ar fi operat-o pe femeie. Din ancheta autorităților reiese că medicii rezidenți care au intrat în operație au folosit o cantitate mult mai mare de biocid decât ar fi fost nevoie, circa 300 de mililitri, în loc de 50 de mililitri.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI