EXCLUSIV

Medic din Iași: ”Sunt pacienți vaccinați cu doze greșite!” Cum explică Valeriu Gheorghiță această situație EXCLUSIV

Badea Violeta 10.11.2021, 11:42
Medic din Iași: ”Sunt pacienți vaccinați cu doze greșite!” Cum explică  Valeriu Gheorghiță această situație EXCLUSIV

Situație incredibilă în țara noastră. Sute de români au primit vaccinul de la Johnson & Johnson ca doză de rapel după ce s-au imunizat inițial cu un alt ser. Iată cum explică Valeriu Gheorghiță această eroare!

Sute de români, imunizați cu doza greșită

Nu mai puțin de 720 de persoane au primit serul de la Johnson & Johnson ca doză de rapel după ce s-au imunizat inițial cu un alt ser, potrivit Realitatea Plus. Precizăm că autoritățile sanitare nu recomandă această schemă de vaccinare.

Până în prezent nu se știe cum de a fost posibilă o asemenea eroare. Prima bănuială a autorităților ar fi aceea că vina ar aparține personalului din centrele de vaccinare care ar fi administrat din greșeală un alt vaccin. A doua variantă ar fi aceea că persoanele care au venit să se imunizeze au insistat să le fie administrat doar serul de la Johnson & Johnson ca doză de rapel.

Situația este destul de gravă, fiindcă nu se cunosc reacțiile acestei scheme de vaccinare. Conform recomandărilor CNCAV, Johnson & Johnson se administrează ca a doua doză doar în cazul dozei booster pentru persoanele care s-au vaccinat cu Johnson & Johnson și la prima doză.

Sute de romani imunizati gresit

Care sunt explicațiile lui Valeriu Gheorghiță

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva Covid-19, a fost contactat de Impact.ro pentru a explica situația din Iași. Potrivit acestuia, persoanele respective nu ar fi venit pentru rapel, ci pentru doza a doua.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Acestora li s-ar fi administrat serul de la Johnson & Johnson, fiindcă ar fi avut anumite reacţii adverse care au apărut după prima doză de Pfizer sau Moderna.

„Nu ştiu această ştire. Dar este absolut firesc să fie aşa. Sunt anumite reacţii adverse care au apărut după prima doză de Pfizer sau Moderna şi s-a contraindicat doza 2 cu acelaşi vaccin în urma unui consult medical. Aşa încât s-a recomandat un vaccin cu tehnologie diferită.

Un exemplu clasic: şocul anafilactic după prima doză. Evident că nu se mai poate administra un vaccin din aceeaşi tehnologie şi se recomandă un alt tip de vaccin care foloseşte o altă tehnologie (vector viral). Există o instrucţiune foarte clară. Nu este nimic în neregulă. Asta nu este rapel. Este doza 2 din prima schemă de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiță pentru Impact.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...