Măsurile de relaxare aprobate de Guvern de la 1 august au fost anunțate, miercuri. Prim-ministrul Florin Cîțu a declarat că vor fi puține noutăți pentru români în contextul în pandemiei de coronavirus, în timp ce multe dintre măsurile de siguranță vor fi menținute.
Potrivit premierului, printre măsurile de relaxare se numără faptul că pragul de incidență a cazurilor de Covid-19 din ultimele două săptămâni la care se aplică restricții într-o localitate scade la 2 la mia de locuitori.
„Aş menţiona activităţile cultural-artistice şi de divertisment organizate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 75.000 de persoane în localităţile cu incidenţă mai mică sau egală cu 2 la mia de locuitori. Condiţie foarte importantă – participanţii trebuie să fie vaccinaţi, trecuţi prin boală sau testaţi”, a spus Florin Cîţu, după şedinţa de Guvern.
De asemenea, Florin Cîțu a spus că va fi permisă desfășurarea competițiilor sportive în spaţii închise sau deschise cu spectatori până la 75% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanțe de cel puțin un metru între persoane şi dacă incidenţa în localitate este mai mică sau egală cu 2 la mia de locuitori.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Activităţile din baruri, cluburi, discoteci şi săli de joc până la capacitatea maximă a spaţiului permisă în intervalul orar 5:00 – 2:00, în cazul în care incidenţa este mai mică sau egală cu 2 la mia de locuitori. Nu s-a schimbat ora 2:00, în cazul în care incidenţa este sub sau egală cu 2 la mie”, a adăugat premierul.
Potrivit deciziei CNSU, activitățile culturale, artistice și de divertisment vor putea fi organizate și desfășurate în spații deschise, cu condiția participării a cel mult 2.500 de persoane cu măști de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
”Toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2”, sunt alte condiții menționate în decizia CNSU.
În cazul unei incidențe mai mici sau egale cu 2/1.000 de locuitori, activitățile culturale, artistice și de divertisment sunt permise în spații deschise cu participarea a cel mult 75.000 de persoane, cu respectarea tuturor condițiilor menționate mai sus.
Totuși, aceste activități pot avea loc cu un număr mai mare de 2.500 de persoane în toate localitățile indiferent de rata cumulată a incidenței la 14 zile a cazurilor de Covid-19, dacă toți participanții fac dovada vaccinării pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de imunizare.
Nunțile, botezurile, mesele festive și alte evenimente private vor fi permise, de la 1 august, cu participarea a cel mult 150 de persoane în spații deschise sau cu participarea a cel mult 100 de persoane în spații închise, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și sunt respectate măsurile de protecție sanitară, în intervalul orar 5:00-02:00. La numărătoarea participanților nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.
Evenimentele private vor fi permise cu cel mult 200 de persoane în spați deschise și cel mult 150 de persoane în spații închise, la o incidență cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori. În acest caz, vor trebui respectate aceleași condiții menționate mai sus.
”Organizarea de evenimente private va fi permisă cu un număr de maximum 300 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană în ele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, în intervalul orar 5:00-02:00 și dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2”, mai arată decizia.
Numărul participanților crește la cel mult 400 în interior la o incidență mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, în același interval orar, cu aceleași condiții.
De la 1 august, activitățile recreative și sportive în aer liber vor putea avea loc cu cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună, în cazul în care incidența cumulată la 14 zile a cazurilor de Covid-19 din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Numărul poate crește la cel mult 50 de persoane la o incidență mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.
Mitinguri şi demonstrațiile se vor putea organiza cu maximum 100 de participanți, la o incidență mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, și cu cel mult 500 de persoane dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor de Covid-19 din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.