Masca va deveni obligatorie în aer liber și pentru bucureșteni. Care sunt spațiile unde va trebui purtată și între ce ore

Elena Avramescu 03.08.2020, 18:18
Masca va deveni obligatorie în aer liber și pentru bucureșteni. Care sunt spațiile unde va trebui purtată și între ce ore

Vești nu tocmai bune pentru Bucureșteni, care în loc să scape de restricțiile cauzate de Covid-19, aceștia s-ar putea să fie nevoiți să respecte altele noi. Iar acestea sunt legate de masca de protecție.

Masca, obligatorie în aer liber și pentru bucureșteni

În acest sens, Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă a decis, în decursul zilei de luni, că purtarea măştilor de protecţie devine obligatorie în mai multe zone în aer liber din Capitală, iar măsurile ar urma să intre în vigoare începând cu ziua de 4 august.

În acest sens, purtarea măştilor o să devină obligatorie în mai multe zone în aer liber, precum Centrul Vechi, însă va mai fi obligatorie în pieţe, în gări, în staţiile mijloacelor de transport în comun, la evenimentele în aer liber, precum şi în alte zone aglomerate.

S-a luat această decizie deoarece a crescut foarte mult numărul de infectări cu noul Coronavirus în Capitală. Astfel că în Bucureşti au fost înregistrate 120 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus doar în ultimele 24 de ore, iar totalul persoanelor infectate s-a ridicat la 6208, situându-se pe primul loc la nivel naţional.

Masca va deveni obligatorie în aer liber și pentru bucureșteni
Masca va deveni obligatorie în aer liber și pentru bucureșteni

Spațiile unde va trebui purtată masca și între ce ore

„Cei de la DSP au venit cu un raport la o ședință a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, unde se va hotărî exact în ce intervale orare și în ce zone se va purta mască. Vorbim despre Splaiul Independenței, de Calea Victoriei, de toate stațiile STB, de toate peroanele de gări, chiar și în spațiu deschis, în toate piețele. Intervalele orare vor fi și dimineața și seara.

Știm că cei de la Prefectura Capitalei ar propune cel puțin pe parcursul zilei, în piețe, să se poarte mască, chiar dacă cei de la DSP au recomandat intervalul 08:00-12:00 și, după aceea, după-masa, după ora 15:00″, potrivit informațiilor furnizate de dcnews.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...