Mario Iorgulescu, judecat pentru crimă. Ce se întâmplă acum cu dosarul

Rădulescu Valentin 14.08.2020, 15:55
Mario Iorgulescu, judecat pentru crimă. Ce se întâmplă acum cu dosarul

Mario Iorgulescu a condus sub influența drogurilor și a alcoolului pe data de 8 septembrie 2019. Tot atunci a produs și un accident în urma căruia un bărbat a murit pe loc. Din data de 23 septembrie, Mario Iorgulescu a fost dus la o clinică în Italia, fiind externat și preluat de un institut de reabilitare psihiatrică din Italia. Așadar, în prezent procurorii l-au trimis în judecată.

Mario Iorgulescu este judecat

Fiul șefului LPF a fost acuzat în urmă cu ceva timp pentru omor în urma unui accident cu o mașină foarte puternică. După uciderea tânărului care circula regulamentar, s-a constatat faptul că era sub influența substanțelor interzise și a alcoolului. În urma acestora, tânărul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

„La data de 08.09.2019, pe fondul unei crize de gelozie și într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l și fiind sub influența cocainei, intenționând să se deplaseze din sat Gulia, com. Tărtășești, spre un club din Parcul Herăstrău, mun. București, inculpatul Iorgulescu Gino-Mario a condus autoturismul marca Aston Martin model DBS cu o viteză ce depășea cu mult viteza legală de 60 km/h în localitate, pătrunzând pe culoarea roșie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecția dintre Șos. Chitilei și str. Teodor Neagoe, accelerând până la 162 de km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, urcând vehiculul cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de accelerație la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, pătrunzând pe contrasens și intrând în coliziune frontală, la ora 03:02:39, la viteza de 143 km/h, cu autoturismul marca Audi, condus de victima V.D.A., care a decedat pe loc, toate acestea în condițiile în care, din momentul în care a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului, inculpatul nu a acționat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de accelerație era apăsată la maximum” se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, potrivit antena3.ro.

Mario Iorgulescu, judecat pentru crimă. Ce se întâmplă acum cu dosarul
Mario Iorgulescu, judecat pentru crimă. Ce se întâmplă acum cu dosarul

Mario Iorgulescu, urmărit internațional

Potrivit comunicatului, Mario Iorgulescu l-ar fi ucis intenționat pe Dany Vicol, tânărul care a avut ghinionul să se afle la volan în acel moment. De asemenea, o parte din actele de urmărire penală au fost efectuate pe teritoriul Italiei, în baza unor ordine europene de anchetă. În prezent Mario Iorgulescu este dat în urmărire internațională pentru a se pune în executare mandatul de arestare.

„Procedând în acest mod, inculpatul a fost indiferent față de urmările acțiunilor sale, pe care le-a prevăzut și acceptat, punând în pericol participanții la trafic, lăsând producerea sau evitarea unei coliziuni pe seama hazardului și astfel ucigând-o pe victimă cu intenție indirectă.

Pentru stabilirea situației de fapt mai sus menționate, procurorii au avut în vedere, în principal, următoarele mijloace de probă: declarații martori, raport medico-legal de necropsie, buletine de analiză toxicologică și expertiza medico-legală toxicologică, imaginile surprinse de camerele de supraveghere video, expertiza criminalistică privind cauzele și împrejurările producerii coliziunii, precum și raportul de constatare privind datele informatice extrase din computerul de bord al vehiculului condus de inculpat. O parte din actele de urmărire penală au fost efectuate pe teritoriul Italiei de către autoritățile judiciare italiene, în baza unor ordine europene de anchetă emise de autoritățile române.

Menționăm faptul că pe numele inculpatului a fost emis la data de 15.05.2020 un mandat de arestare în lipsă, în baza căruia Tribunalul București a emis un mandat european de arestare, cel din urmă fiind transmis la data de 19.05.2020 autorităților judiciare competente din Italia, țară în care inculpatul se află, în vederea arestării și predării acestuia către autoritățile judiciare române. Până în prezent, mandatul european de arestare nu a fost pus în executare.

Totodată, în cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor și sumelor de bani aparținând inculpatului, până la concurența valorii de 1.000.000 de euro”, se mai arată în comunicat.

Urmăriți Impact.ro și pe