Maria Constantin este complet transformată, după experiența Survivor. Îndrăgita cântăreață de muzică populară și-a lăsat fanii cu gura căscată, după ce a postat mai multe fotografii pe o rețea socială. Obișnuiți să o vadă pe Maria Constantin așa cum o cunosc de ani de zile, mulți dintre urmăritorii ei au avut acum un șoc și au reacționat destul de urât.
Maria Constantin s-a întors acasă din Republica Dominicană. Chiar dacă a petrecut doar o săptămână în junglă, se pare că perioada de la Survivor nu i-a priit deloc frumoasei blondine. Celebra interpretă de muzică populară a fost nevoită să adopte un nou look.
Mai exact, Maria Constantin și-a distrus părul sub soarele arzător din Republica Dominicană, așa că a fost nevoită să se vopsească. Celebra blondă a ales însă o altă nuanță de vopsea și și-a șocat fanii atunci când a postat fotografii cu părul vopsit castaniu. Fanii săi și-au adus aminte însă și de operațiile estetice la care a recurs vedeta în ultima perioadă, așa că mesajele au fost destul de răutăcioase.

„Semeni perfect cu Dragușanca”, a scris un fan, iar un altul a spus „Mamă, dar ce desfigurată ești. Ce înseamnă chirugia plastică”. Altcineva i-a reproșat Mariei că nu mai are trăsăturile pe care le știa toată lumea, din cauza operațiilor estetice care i-au „stricat naturalețea”. „Tu ești ? Nu mai semeni cu cea de dinainte. Păcat că apelați la chirurgie, vă stricați naturalețea și frumusețea”, a scris o fană. „De ce oare te-ai luat tu după astea? Să te oprești, că tare frumoasa erai. Acum te-ai desfigurat… Și la sprâncene… Of… Ce face moda asta dăunătoare din voi…”, este de părere altcineva.
Maria Constantin a venit și cu o explicație pentru noul look pe care l-a adoptat acum. Și-a distrus pur și simplu părul în competiția de la Pro TV.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„A fost nevoie să mă vopsesc, pentru că la Survivor, chiar dacă am stat o săptămână, părul meu s-a distrus, am și tuns foarte mult din el. Stau numai cu tratamente în el, s-a ars foarte rău și nu am ce să-i fac. Ar trebui să mă tund până la gât, acel bob, dar nu vreau”, a povestit Maria Constantin.
Maria Constantin a avut cel puțin un fan înfocat în competiția de la Pro TV. Fiul său, Codrin, în vârstă de 13 ani nu a ratat niciun episod al celebrei emisiuni de la Pro TV. Și-a încurajat mama din fața televizorului. Chiar dacă nu i-a venit să creadă că cea care i-a dat viață s-a înscris la Survivor, acum spune că este mândru de mama lui.
„Fiul meu, cu siguranță, este mult mai curajos decât mine! Atunci când i-am spus despre această competiție, într-adevăr mi-a mărturisit că sunt, cu siguranță, cea mai nebună mamă, având în vedere că nu am făcut sport niciodată în viața mea și, de cele mai multe ori, când a venit vorba de experiențele tari, se înscria doar el…eu participând mai mult cu uitatul. Dar acum, ajunsă acasă, l-am vizitat și mi-a spus că este mândru de mine fiindcă am avut acest curaj, chiar dacă șederea mea a fost de doar o săptămână”, a declarat Maria Constantin pentru ego.ro.