În zilele noastre, oamenii dispun de diverse alimente, mai mult sau mai puțin sănătoase. Supermarketurile sunt pline cu tot felul de produse și cu greu te decizi pe care să le încerci. Mulți se întreabă, însă, ce preferau să mănânce strămoșii noștri. Ei bine, profesorul de istorie Mircea Borcoman a dezvăluit, de curând, ce anume iubeau să consume dacii și romanii. Nu, nu este vorba de carne!
S-a aflat care era mâncarea preferată a dacilor și romanilor
Profesorul de istorie Mircea Borcoman a vorbit, recent, despre alimentele preferate ale strămoșilor noștri. Mulți ați fi tentați să credeți că aceștia iubeau să consume carne. Însă, adevărul este cu totul altul.
De fapt, dacii și romanii erau înnebuniți după lipii. Pentru a le face și mai bune, aceștia obișnuiau să pună deasupra lor un strat de miere şi să le înmoaie un pic în vin, mai ales atunci când acestea se întăreau.
„Făceau lipia, îi dădeau o consistenţă superioară din ouă, un fel de papară, peste care mai puneau un strat de miere şi cred că e interesantă compoziţia aceasta.
Dacă se mai întărea, înmuiau pâinea în vin şi amestecul acesta din compoziţia pâinii cu vinul, care se petrecea acolo, da o forţă deosebită, energizantă, nu chimicalele pe care tinerii le consumă astăzi.”, a precizat profesorul Mircea Borcoman, potrivit celor de la Adevărul.
Contrar a tot ceea ce știam până acum, se pare că dacii și romanii nu obișnuiau să consume foarte multă carne. În schimb, aceștia mâncau foarte multe legume, precum morcov, ceapă, usturoi, castravete și salată.
La fel ca și în zilele noastre, acestea se amestecau de regulă cu ulei. Romanii foloseau uleiul de rapiţă. Totodată, aceștia utilizau și muștarul. Adesea, acesta era folosit și în combinație cu carnea.
„Nu consumau foarte multă carne şi aici e o stratificare, să-i spun socială. Lumea aşa a lăsat-o Dumnezeu, a făcut mai întâi îngerii, şi după aceea pe noi, pe oameni, ca o legătură organică între gândirea dumnezeiască şi cea pământeană.
Şi omul a fost făcut după înfăţişarea Lui. Ei bine, revenind la bucătăria romană ştiua să folosească foarte bine toate acestea”, a mai adăugat Mircea Borcoman.
Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...