Mama Luizei Melencu, prima reacție după ce Dincă i-a trimis scrisoare. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu tânără

Mama Luizei Melencu, prima reacție după ce Dincă i-a trimis scrisoare

Mama Luizei Melencu a făcut primele declarații, după ce Gheorghe Dincă i-a trimis o scrisoare în care i-a explicat ce s-a întâmplat cu tânăra care a dispărut în urmă cu aproximativ nouă luni. Informații cutremurătoare ies la iveală în cazul Caracal!

Mama Luizei Melencu, prima reacție după ce Dincă i-a trimis scrisoare

Mama Luizei Melencu a vorbit recent despre scrisoarea pe care i-a trimis-o Dincă, scrisoare în care face referire la fiica sa. S-au scurs nouă luni de la dispariția tinerei, iar în tot acest timp Dincă s-a jucat cu declarațiile în fața procurorilor.

Inițial, el a spus că a omorât-o pe Luiza, dar și pe Alexandra Măceșanu, iar apoi și-a schimbat din nou declarațiile. Acesta susține acum cu tărie că nu a ucis-o pe Luiza și că fata a plecat în viață din locuința lui.

Monica Melencu a redat din scrisoarea pe care a primit-o de curând din partea bărbatului, supranumit monstrul din Caracal. Prin această scrisoare, Dincă își întărește declarațiile pe care le-a făcut ultima oară în fața oamenilor legii în dosarul Caracal.

Dincă i-a trimis o scrisoare mamei Luizei Melencu, în care i-a povestit ce s-a întâmplat cu tânăra

Dincă i-a trimis o scrisoare mamei Luizei Melencu, în care i-a povestit ce s-a întâmplat cu tânăra

Monica Melencu a declarat că Dincă i-a scris că fiica ei este în viață. În plus, potrivit mărturisirilor făcute de acesta, regretă tot ce s-a întâmplat.

“Sunt foarte multe. Nu pot să spun tot ce scrie. Scrie că Luiza nu e moartă, că îi pare rău ce s-a întâmplat, că l-a forțat Ștefan să dea telefon tatălui meu. Ștefan îl amenința să dea telefon să spună că Luiza a plecat în Elveția. În toată scrisoarea scrie că Luiza trăiește şi își susține ultima declarație care a ajuns şi la DIICOT.

Am rămas fără cuvinte când am văzut scrisoarea lui Dincă Gheorghe și declarația exact ca, în ultima zi, pe 12, că susține că persoanele acelea au luat-o pe Luiza. Scrisul e foarte asemănător cu ce am văzut în dosar, l-am recunoscut”, a povestit mama Luizei, potrivit postului România TV.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI