Lukașenko a început să-și trimită adversarii politici la închisoare. Pedepse între patru și șapte ani pentru 7 opozanți

25 05. 2021, 15:04

Democrația a mai pierdut o etapă în Belarus, acolo unde nu mai puțin de șapte persoane membre ale unui partid de opoziție au fost condamnate la închisoare. Acestea au primit între 4 și 7 ani de închisoare pentru rolul pe care l-au jucat în protestele anti-Lukasenko de vara trecută.

Aleksandr Lukașenko a început să-și trimită adversarii politici la închisoare

Magistrații din Belarus au dictat închisoare pentru șapte membri ai unui partid care se opune regimului Lukasenko. Aceștia sunt reținuți de mai bine de 11 luni. Au primit sentințe de detenție cuprnse între 4 și 7 ani, inclusiv liderul partidului fiind condamnat la închisoare. Cei șase au fost găsiți vinovați pentru ”tulburări în masă”, fiind acuzați că s-au implicat activ în manifestările urmate anul trecut de realegerea lui Aleksandr Lukaşenko în funcția de președinte. Occidentul nu a recunoscut scrutinul, deoarece s-a suspectat faptul că scrutinul a fost trucat.

Zeci de mii de oameni au ieșit atunci în stradă pentru a-l contesta pe Lukasenko, însă manifestațiile au fost reprimate de regimul aflat la conducere. Mai mulți lideri din opoziție au fost nevoiți să plece din țară, pentru a nu fi arestați și condamnați.

Aleksandr Lukasenko a inceput sa-si trimita adversarii politici la inchisoare

7 ani de închisoare

Pavel Severineţ, liderul unui partid creştin-democrat, o formaţiune neînregistrată, a fost arestat în iunie 2020, în timp ce aduna semnături în favoarea unui candidat al opoziţiei în alegerile prezidenţiale din august. Opozantul, care a ispăşit deja trei ani de închisoare, în anii 2010, din cauza activităţii sale politice, este deţinut de 11 luni şi nici măcar nu a putut participa la protestele care au urmat alegerile prezidențiale.

Această hotărâre judecătorească intervine în contextul în care Belarusul este vizat de noi sancţiuni UE, după deturnarea unui avion pentru arestarea jurnalistului Roman Protasevici, în vârstă de 26 de ani, care se opune, de asemenea, regimului Lukasenko.

UE aplică sanțiuni pentri Belarus

Uniunea Europeană a anunțat noi sancțiuni pentru Belarus.  Un program de investitii european de 3 miliarde de euro destinat Belarus va rămâne înghețat până când această țară va reveni pe drumul spre democrație. Președinta UE, Ursula von der Leyen, a promis un răspuns ”foarte puternic” al UE împotriva regimului lui Aleksandr Lukasenko, după deturnarea avionului, potrivit Reuters si AFP. ”Va fi un raspuns foarte puternic pentru ca este un comportament scandalos. Lukasenko si regimul sau trebuie sa inteleaga ca aceasta va avea consecinte grave”, a afirmat Ursula von der Leyen.

”Vom exercita presiuni asupra regimului pana cand acesta va respecta in cele din urma libertatea media, libertatea de exprimare si libertatea de opinie”, a subliniat ea. Sancțiunile la adresa Belarus se pare că nu se opresc aici și sunt pregătite altele care vizează direct persoanele implicate în deturnarea avionului Ryanair, precum și oameni de afaceri care finanțează regimul Lukasenko, a detaliat șefa executivului european.