Lukașenko, acuzat că a deturnat avionul de la Minsk pentru a aresta un opozant. „Şase persoane nu au mai urcat la bord”

Ana Ionescu, Mihai Ianoși 23.05.2021, 23:19
Lukașenko, acuzat că a deturnat avionul de la Minsk pentru a aresta un opozant. „Şase persoane nu au mai urcat la bord”

UPDATE 23 mai, ora 23.00 Adina Vălean, comisar european pentru transporturi, a venit cu noi precizări asupra motivului pentru care avionul civil de la compania Ryanair a fost obligat să aterizeze la Minsk. Potrivit acesteia, aeronava care a fost deturnată la ordinul președintelui Aleksandr Lukașenko a decolat în cele din urmă de la Minsk la Vilnius, duminică seara, după ce a fost percheziţionată. La bordul avionului au rămas însă doar 117 pasageri, cu șase mai puțin decât la îmbarcarea din Atena.

Potrivit presei internaționale, 5 sunt agenți KGB, iar al șaselea este Roman Protasevici, a căruia arestare a fost confirmată. Cei cinci agenți KGB belaruși ar fi înscenat toată acţiunea cu o alertă cu bombă la bordul aeronavei, ce a avut ca scop devierea traseului către aeroportul din Minsk în vederea reținerii lui Roman Protasevici, care ar fi fost urmărit încă de la îmbarcarea din Atena. Comisarul Adina Vălean a atenţionat că informațiile despre cei șase pasageri care au rămas la Minsk rămân însă de verificat.

Piloții unui avion civil au fost obligați de aviaţia militară din Belarus să aterizeze de urgenţă la Minsk. La bordul aeronavei se aflau mai mulți români.

De ce aviația militară din Belarus a obligat un avion civil să aterizeze la Minsk

O aeronavă comercială care efectua o cursă Atena – Vilniusa, la bordul căreia s-ar fi aflat 5 români, a fost interceptată în spațiul aerian belarus cu un avion de vânătoare MiG-29 sub pretextul că la bord ar fi o bombă sau că ar fi existat un conflict între pasageri. Adevăratul motiv a fost însă altul, iar aeronava civilă a fost interceptată pentru că la bordul acesteia se afla un jurnalist, opozant al regimului lui Aleksandr Lukașenko.

Acest ordin ar fi fost dat chiar de către președintele Aleksandr Lukașenko. Piloții au fost obligați să aterizeze de urgenţă la Minsk, unde jurnalistul în cauză, pe numele său Roman Protasevici, a fost dat jos din avion și arestat.

Avion civil, obligat de aviatia militara din Belarus sa aterizeze la Minsk. Mai mult romani erau la bord. Care a fost motivul2
Jurnalistul Roman Protasevici este opozant al regimului lui Aleksandr Lukașenko

Cine este jurnalistul Roman Protasevici

Jurnalistul Roman Protasevici are 26 de ani și este este fondatorul unui canal pe aplicația Telegram, Nexta, care promovează știri despre reprimarea manifestațiilor împotriva lui Aleksandr Lukașenko. El este opozant al regimului lui Aleksandr Lukașenko și a ajutat la coordonarea protestelor.

Serviciile de securitate din Belarus l-au plasat, anul trecut, pe Roman Protasevici pe lista „persoanelor implicate în activităţi teroriste”. El riscă acum pedeapsa cu moartea, potrivit Svetlanei Tihanovskaia, lidera opoziției belaruse aflată în exil în Lituania.

Aleksandr Lukașenko, care se află la putere din anul 1994, a lansat o represiune violentă a protestelor de stradă din 2020, izbucnite în urma alegerilor prezidențiale.

Președintele Lituaniei, reacție dură în urma acestei acțiuni

Președintele lituanian Gitanas Nauseda a reacționat după ce jurnalistul a fost arestat și a catalogat reținerea acestuia ca „un act josnic”.

„Cer eliberarea de urgenţă a lui Roman Protasevici”, a transmis Gitanas Nauseda, care a cerut că NATO şi UE „să reacţioneze imediat la ameninţarea reprezentată de regimul belarus la adresa aviaţiei civile internaţionale”, conform unui comunicat difuzat de biroul său de presă.

„Voi vorbi despre asta la summitul UE de la Bruxelles” de săptămâna viitoare, a anunțat președintele Giranas Nauseda. Lituania îi acordase lui Roman Protasevici statut de refugiat.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, au făcut apeluri către Belarus pentru ca ceilalţi pasageri să fie lăsaţi să îşi continue zborul.

 

Urmăriți Impact.ro și pe