Ludovic Orban a părăsit grupul parlamentar al PNL de la Camera Deputaților și a devenit deputat neafiliat. După această mișcare, liderii liberalilor au discutat despre excluderea lui Orban din formațiunea pe care a condus-o timp de patru ani. Ludovic Orban i-a avertizat, însă, pe cei care îl vor plecat din partid.
După pierderea alegerilor pentru funcția de președinte al PNl, Ludovic Orban a demisionat din fruntea Camerei Deputaților și a devenit parlamentar neafiliat. El a vorbit despre motivele care l-au făcut să ia această decizie, spunând că nu mai poate fi părtaș cu o decizie luată de o conducere instalată cu forța în fruntea PNL.
„Nu pot să fiu complice la decizii care trebuiau să mă forțeze pe mine să încalc democrația, prevederile constituționale, principiul constituțional al statului de drept numai pentru interese meschine politicianiste. (…) Nimic nu mă mai poate lega de relația cu actuala conducere PNL”, declara Ludovic Orban după demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților.
În acest context, liderii liberalilor au discutat în ședința Biroului Exececutiv al PNL, de luni seară, despre excluderea lui Ludovic Orban din partid. Acesta a reacționat și a spus că nu poate fi dat afară din formațiune de persoane precum Emil Boc, Gheorghe Flutur sau Rareş Bogdan.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Pe mine nu mă poate nimeni exclude din PNL, pentru că am partidul în inimă, suflet şi minte. Ar fi culmea să mă dea afară Boc, Flutur şi Rareş Bogdan etc. Asta ar fi culmea,” a precizat Ludovic Orban.
Ludovic Orban i-a atacat și pe liderii PNL, despre care a spus că nu l-au sunat niciodată de la congresul partidului, dar și pe președintele Klaus Iohannis. Orban a activat 31 de ani în mișcarea liberală, iar în perioada 2017-2021 a fost președintele grupării.
„De la Congres până astăzi nu am fost sunat de niciun lider PNL. E absolut penibil ce s-a întâmplat aseară. Eu nu am văzut ca un partid care vrea să guverneze să nu decidă candidatul. Cum să decidă Iohannis. La ora actuală nu mai există foruri statutare în PNL. Singurul for e Iohannis care dă ordine slugilor sale din PNL”, a mai afirmat Ludovic Orban.