Lovitură pentru suporteri şi fotbalişti. Euro 2021 se va desfăşura fără spectatori în tribune
Vin vești proaste de la Forul european, care a fost nevoit să ia o decizie grea. Anunţul trist a fost făcut, astăzi, cu puţin timp înainte de startul Euro 2021. Spectatorii nu vor avea voie să stea în tribune la meciurile naționalelor de tineret, din cauza pandemiei de coronavirus.
Euro 2021 se va desfăşura fără spectatori în tribune
Campania de vaccinare este în toi în toată lumea, au apărut semnale că unul dintre seruri ar cauza probleme serioase celor care se imunizează, așa că autoritățile nu vor să riște nimic. S-a decis ca meciurile Campionatului European Under 21 să se desfășoare fără spectatori.
Anunţul a fost făcut de UEFA şi preluat de site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal. Euro 2021 este găzduit de Ungaria şi Slovenia, iar startul va avea loc în această lună. Elevii lui Adrian Mutu s-au calificat la turneul final, România U21 fiind repartizată în grupa A, alături de Ungaria U21, Germania U21 şi Olanda U21. Primele două clasate vor merge în fazele eliminatorii.
Partea a doua a Euro 2021 ar putea veni cu vești bune
La Euro 2021, partidele din faza grupelor se vor juca, în perioada 24-31 martie. Apoi, competiţia se va relua în perioada 31 mai – 6 iunie, cu fazele eliminatorii. România U21 va juca, pe rând, cu Olanda U21 (24 martie), Ungaria U21 (27 martie) şi Germania U21 (30 martie).
Așadar, chiar dacă se spera că suporterii vor putea ocupa stadioanele în proporție de 25%, iată că decizia a fost alta, cel puțin pentru prima parte a campionatului. O decizie în ceea ce priveşte fazele superioare, programate să se dispute în perioada 31 mai – 6 iunie, va fi luată ulterior. Dacă situația epidemiologică se va îmbunătăți printr-o minune, meciurile ar putea fi deschise pentru suporterii care de-abia așteaptă să simtă iar emoțiile unui meci live, de la fața locului.
În altă ordine de idei, România găzduiește patru meciuri ale Campionatului European de Fotbal, iar autoritățile de la București au decis ca cele patru partide să se desfășoare cu spectatori pe teren, care ar urma să intre pe Arena Națională în proporție de 25% din capacitatea stadionului. Rămâne de văzut cum se vor desfășura, de fapt, aceste meciuri.